Gary Dighton, un important ciclist britanic, care a participat la Olimpiada de la Barcelona, din 1992, a încetat din viaţă, scrie cyclingweekly.co.uk.
Un ciclist britanic, care a doborât mai multe recorduri naţionale la contratimp şi a participat la Olimpiada de la Barcelona, din 1992, a încetat din viaţă, la doar 46 de ani.
Gary Dighton s-a sinucis, arată primele informaţii.
„Cu nesfârşită tristeţe trebuie să vă spun că Gary a murit, ieri după-amiază”, a precizat un mesaj pe forumul clubului de ciclism din care făcea parte Dighton. „Aşa cum unii dintre voi ştiu, Gary trecea prin momente grele. Din păcate, nu a reuşit să depăşească această perioadă şi şi-a luat viaţa. Suntem devastaţi”, a adăugat mesajul.
Sursa: realitatea