Două persoane, între care un roman și un grec, au fost ucise în urma bombardării unui petrolier elen. Un petrolier care are la bord inclusiv trei marinari români a fost vizat duminică de un „atac militar aerian de origine necunoscută” în portul Derna, fief islamist din estul Libiei, a anunţat luni paza de coastă greacă, precizând că doi membri ai echipajului au murit.
Într-o interventie telefonică în direct la REALITATEA TV, Brandusa Predescu, purtator de cuvant al MAE a confirmat faptul că un român a fost ucis în urma unui incident armat la bordul petrolierului. Tatăl marinarului român este membru al echipajului, acesta fiind la curent cu cele întâmplate.
Potrivit MAE, nava se îndreaptă se portul Pireu, iar reprezentanții ambasadei de la Atena, consulii sunt pregatiti sa acorde asistenta consulara pentru repatrierea cetateanului român decedat.
Una dintre victime este un grec în vârstă de 29 de ani, în timp ce naţionalitatea celeilalte nu a fost precizată. Bombardamentul s-a soldat şi cu doi răniţi dintre cei 26 de membri ai echipajului petrolierului Araevo ce naviga sub pavilion liberian, potrivit aceleiaşi surse, scrie Mediafax.ro.
Atacul a avut loc „în cursul serii”, a precizat paza de coastă pentru AFP, adăugând că petrolierul efectua o cursă internă şi era ancorat cu 1.600 de tone de petrol în rezervoare în momentul în care a fost atacat. Dintre cei 26 de membri ai echipajului, 21 sunt filipinezi, trei greci şi trei români.
Libia a plonjat în haos de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Kadhafi după opt luni de conflict, în 2011.
Sursa: realitatea