VIDEO. Australia, noua campioană a Asiei la fotbal

0
105

Australia a câștigat sâmbătă Campionatul Asiei la fotbal, competiție pe care a găzduit-o, după ce a învins în finală Coreea de Sud, scor 2:1, după prelungiri.

 

Australia, care a participat abia la a doua competiție, înscriindu-se în Federația Asiatică de Fotbal după anul 2007, a reușit să câștige în premieră Cupa Asiei, după ce în 2011 pierduse finala în fața Japoniei.

Massimo Luongo a deschis scorul, în minutul 45, în urma unei faze personale de mare rafinament. Australianul a stabilit și scorul primei reprize, una dominată de „canguri”.

 

 

Mitanul secund a fost mai bun pentru sud-coreeni, care au egalat abia în minutele de prelungiri, prin vedeta lor, Heung-Min Son.

Meciul a intrat în prelungiri, în care Australia a punctat tot în ultimul minut al unei reprize, 105. A făcut-o prin Troisi, care a finalizat o fază excelent construită de Juric.

 

Scor final 2:1 pentru Australia, care câștigă primul trofeu, în timp ce Coreea de Sud pierde a 4-a finală jucată la rând.

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentSergio Mattarella a fost ales preşedinte al Italiei
Articolul următorFOTO. Creierul lui Einstein a fost furat și pierdut timp de 50 de ani
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments