Elena Udrea, liderul Partidului Mişcarea Populară, a declarat luni că preşedintele Iohannis ar trebui să intervină în problema creditelor în franci elvețieni, subliniind că atitudinea sa față de acest subiect arată că există o coabitare Iohannis-Ponta, informează B1.
”Considerăm că cel care ar trebui să intervină și să medieze între partidele politice este președintele Klaus Iohannis. Ar fi esențial să se obțină un consens la problema creditelor neperformante. Am solicitat președintelui chemarea tuturor partidelor la consultări. Am primit un răspuns prin care Administrația prezidențială va avea în vedere propunerea PMP. Ni se pare evident că domnul Iohannis nu vrea să se implice în soluționarea acestei probleme și girează atitudinea Guvernului. E un moment de coabitare Ponta-Iohannis”, a declarat Elena Udrea.
Liderul PMP a vorbit și despre subiectul consultărilor de la Cotroceni dintre președinte și reprezentanții partidelor, susținând că PMP nu a fost chemat la această întâlnire, sub pretextul că nu este un partid parlamentar. ”În ceea ce privește consultările de la Cotroceni, nici de data aceasta președintele Iohannis nu a invitat PMP, sub pretextul că nu este partid parlamentar. Este doar un pretext și motivul este ca nu suntem de acord întotdeauna și nu ne exprimăm în termeni elogiosi la adresa președintelui”, a mai spus Udrea.
”PMP are un punct de vedere referitor la legile electorale. Susține întoarcearea la două tururi de scrutin în alegerile locale și în ceea ce privește alegerile parlamentare susținem întoarcearea la votul pe liste, 300 de parlamentari”, a mai precizat liderul PMP.
(Sursa: b1.ro)