VIDEO/FOTO. Ai grijă când scoţi bani de la bancomat. Cum îţi poate fi clonat cardul

0
166

Cardurile clonate, furate sau blocate în bancomat reprezintă noua tactică a hoților specializați în acest tip de fraudă.

 

Jurnaliștii de la Daily Mail au publicat ultima metodă folosită pentru frauda cu cardurile de credit. Totul cu ajutorul unui device ce pare desprins din filmele cu agenți secreți. Cu o cameră în miniatură, un circuit și o baterie mică, acest gadget provine de la telefoanele mobile și este folosit de către hoți pentru a clona carduri. Aceste mici device-uri sunt ascunse în bancomate și înregistrează codul tastat de deținătorul cardului.

Acest device a ajutat la o creștere cu 3% în “industria” fraudei cu cardurile de credit din Marea Britanie în ultimul an.

 

 

Cum funcționează mai exact?

După ce este scos din telefonul mobil, camera este ascunsă sub o carcasă falsă din tavanul unui bancomat. Înregistrează în secret clienții în timp ce aceștia tastează PIN-ul, asta în timp ce hoții privesc de la câțiva metri distanță. Camera video este apoi folosită alături de un device separat plasat deasupra slotului de care care fie blochează, fie clonează cardul, oferindu-le hoților toate informațiile necesare pentru a le goli conturile clienților băncii.

Deși poliția sfătuiește potențialele victime să caute orice le poate provoca suspiciuni, ei avertizează împotriva ridicării acelor device-uri pentru că hoții ar putea să îi urmărească pentru a le recupera. De foarte multe ori, device-urile pot fi încărcate cu date ce ar putea valora mii de lire sterline dar, mai ales, i-ar putea incrimina pe hoți.

 

Mărimea acestor fraude a fost demonstrată luna trecută când doi români ce aparțineau unei bande ce se ocupă cu astfel de fraude au fost condamnați la 6 ani de închisoare cumulat. Florin Ardel și Ioan Flore fuseseră arestați după ce ofițerii de poliție au descoperit peste 5.000 de carduri clonate și echipament pentru clonare și carcase false. Valoarea cumulată a cardurilor furate era de peste 2 milioane de lire sterline.

Bancomat (2)

Iar aceste fraude sunt în creștere în Marea Britanie. Fraudele cu carduri furate sau pierdute a crescut cu 3 procente până la 29.2 milioane de lire în 2014, cu 1 milion în plus față de un an înainte. Iar fraudele cu carduri clonate au crescut cu 4% până la 24.2 milioane de lire.

 
Bancomat (3)

Cum poți evită frauda:
– Dacă observi ceva neobișnuit în legătură cu bancomatul sau sunt semne că acesta a fost modificat în vreun fel, nu îl folosi. Cheamă poliția imediat.
– Fii mereu alert și pune siguranța personală pe primul plan. Dacă cineva te urmărește, oprește tranzacția și mergi la alt bancomat. Nu accepta ajutor de la străini cu intenții aparent bune și nu te lăsa niciodată distras.
– Stai aproape de bancomat. Mereu blochează cu mâna liberă tastatura și folosește-ți corpul pentru ca nimeni să nu vadă atunci când introduci PIN-ul.
– Odată ce ai completat tranzacția, pune banii și cardul la locul lor înainte să părăsești zona bancomatului
– Dacă bancomatul nu returnează cardul, sună imediat la bancă; varianta ideală este să-ți folosești telefonul mobil în timp ce stai în faţa bancomatului.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments