Vorbești la telefon când ești la volan? Te costă 1.600 lei!

0
53

Din 6 februarie, va intra în vigoare noul Cod Rutier care prevede amenzi uriașe pentru abateri de la regulile de circulație. Amenzile sunt și de zece ori mai mari decât până acum.

Cea mai mare amendă va fi de 9.600 de lei, dacă lipsește scaunul obligatoriu pentru copii, dacă șoferul care face accident are alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat, scrie romaniatv.net.

Amenda maximă va fi aplicată și şoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice şi vizuale sunt pornite, potrivit politiarutiera.ro.

Şoferii care trec pe culoarea roșie a semaforului vor fi sancţionaţi cu amenzi de 4000 de lei.

Vorbitul la telefon la volan sau nepurtarea centurii de siguranţă va atrage amendă de 1.600 de lei, de 10 ori mai mult ca amenzile de până acum.

Depăşirea limitei de viteză cu 51 km/h, până la 60 km/h, se sancţionează cu amenzi cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.

În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.

În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.

Din 6 februarie, este strict interzis transportul copiilor de până la trei ani în maşini care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Amenzilor neplătite de circulaţie vor duce la suspendarea permisului.

 

 

 

 

 

Sursa: click

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments