Toni Greblă este aşteptat, astăzi, în faţa colegilor de la Curtea Constituţională să-şi anunte decizia privind o eventuală demisie. Judecătorul CCR a fost pus sub acuzare pentru corupţie
Preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, i-a cerut ca tot astăzi să precizeze şi dacă a mai desfăşurat o altă activitate, de când e judecător, în afara celei didactice, caz în care ar fi în incompatibilitate.
„Obligaţia există, numai când ai de declarat ceva, nu când nu ai ce să declari. Cei care cred şi ştiu că au şi alte activităţi decât cea de judecător trebuie să facă şi aceste declaraţii. Obligaţia e prevăzută în lege”, a declarat Augustin Zegrean. „Dacă e ceva adevărat, ar fi moral să îşi dea demisia. Eu nu pot să îi cer asta câtă vreme sunt doar afirmaţii”, a mai spus preşedintele CCR.
Cât despre faptul că Toni Greblă a recunoscut că ar fi primit niște rochii, preşedintele CCR a precizat că judecătorul i-ar fi spus că e posibil să le fi primit soţia. „Pentru că e ziua ei atunci, pe 2 noiembrie. Luni ne întâlnim cu toţii aici. Plenul va lua o decizie. Dacă e în incompatibilitate, va trebui să plece”, a mai spus Augustin Zegrean.
Sursa: obiectiv