Klaus Iohannis pune presiune mare pe angajaţii de la Cotroceni, obişnuiţi până acum să muncească în ritmul lor. Cunoscut pentru pasiunea lui pentru ceasuri, moştenită din familie, preşedintele nu suportă întârzieri de niciun fel, iar acest lucru este resimţit din plin de subalternii săi, potrivit unor surse de la Cotroceni citate de Libertatea.
Faţă de mandatele lui Ion Iliescu sau Traian Băsescu, angajaţii de la Cotroceni se confruntă cu un tip nou de presiune: presiunea timpului. Preşedintele Klaus Iohannis nu suportă deloc întârzierile sau termenele nerespectate.
“În special pe vremea primilor doi preşedinţi, treaba se făcea româneşte. Se mai închideau ochii la câte o întârziere, la un lucru care trebuia făcut într-un anume interval de timp. Nici cu Băsescu nu mergea des cu şmechereala, dar nu era un capăt de lume dacă mai greşeai. Băse ierta o dată, de două ori… dar la a treia era jale. Acum însă, de când a venit noul preşedinte, toate trebuie făcute la milimetru. Nu se poate întârzia nici măcar o secundă. Dacă ai apucat să spui că faci un anumit lucru într-o zi şi la o anumită oră, atunci aşa trebuie să fie. E un fel de militărie nemţească, să zic aşa. Fiecare ştie ce are de făcut şi îşi face treaba la timp”, a spus un angajat mai vechi al administraţiei prezidenţiale, citat de Libertatea.
Preşedintele Iohannis urăşte cel mai mult întârzierile de la program. De altfel, “neamţul” a avut recent o supărare pe jurnaliştii acreditaţi la Cotroceni, cărora le-a reproşat că au întârziat 5 minute la o conferinţă de presă. “Aţi întârziat. Vă zisesem peste o oră şi aţi venit după o oră şi cinci minute”, le-a spus Iohannis jurnaliştilor.
Sursa: obiectiv