Viaţa pe frontul de luptă este un joc de noroc adesea, iar cel mai mare inamic al fiecărui soldat este moartea. Pentru a putea face faţă provocărilor zilnice, soldaţii, din cele mai vechi timpuri, şi-au găsit curajul sau şi-au înecat amarul în diverse licori spirtoase – mai mult sau mai puţin rafinate, mai slabe sau mai tari – după puteri şi nevoi.
Ginul şi apa tonică au fost cucerite de armata Companiei britanice a Indiilor de Est şi, la fel ca multe alte „băuturi de război”, au apărut în urma unor experimente în scopuri medicinale. În India, precum şi în alte regiuni tropicale, malaria constituia una dintre cele mai mari şi mai persistente probleme. În anii 1700, s-a descoperit un leac pentru a trata boala – chinina – substanţă care ridica problema gustului puternic amărui. Ofiţerii britanici din India de la începutul secolului XIX au început să adauge un amestec de apă, zahăr, lime şi gin peste chinină pentru a face medicamentul mai plăcut la gust. Astfel, cocktailul de gin şi apă tonică a devenit o băutură-simbol a Imperiului Britanic, scrie Historia.ro.
Militarii britanici au fost cei care au dus preparatul în cluburi, aşa că, în timp, cocktailul a fost învăluit de aburii eleganţei şi distincţiei. Aproximativ 75 de ani mai târziu, premierul britanic Winston Churchill confirma rolul său în salvarea „mai multor vieţi decât toţi doctorii din Imperiu”.
Din moment ce nu mai este folosit ca un remediu împotriva malariei, apa tonică din zilele noastre conţine mai puţină chinină, este, de obicei, îndulcită şi, prin urmare, este mai puţin amăruie decât cea din vremea raj-ului britanic.
Sursa: realitatea
