Cele două bombardiere rusești de model Tu-95, denumite în jargonul militar „Bear” („Ursul”), surprinse joi deasupra Canalului Mânecii, la doar câteva sute de metri de țărmul sudic al Marii Britanii, erau dotate cu arme nucleare, susține unian.ua.
Bombardierele, folosite în special pentru transportarea bombelor nucleare, au fost interceptate de către avioane de vânătoare de model Typhoon, ale „Royal Air Force”, forțele aeriene ale Marii Britanii.
Ambasadorul Rusiei la Londra, Aleksandr Iakovenko, a fost convocat la Ministerul britanic de Externe pentru a oferi explicaţii despre aceste acțiuni provocatoare, care se produc tot mai des, nu doar în apropiere spațiului aerian britanic.
Ministerul britanic al Apărării a precizat de asemenea că unul dintre bombardiere dispunea de cel puţin o rachetă ghidată, concepută pentru a distruge submarine de tipul Vanguard. Când aceste date au devenit cunoscute graţie interceptărilor norvegiene, au fost informaţi prim-ministrul David Cameron şi ministrul apărării, Michael Fallon.
Un înalt responsabil din cadrul forţelor aeriene britanice a declarat că interceptările norvegienilor conţin un anumit cuvânt care indică faptul că operaţiunea bombardierelor ruse a fost una de antrenament şi că rachetele nu erau armate. Al doilea avion avea rol de observare. Partea rusă ştie că Marea Britanie este capabilă să intercepteze comunicaţiile sale.
„Am aflat, de asemenea, dintr-o altă sursă, cu mult timp înainte ca avionul rusesc să se fi apropiat de spaţiul aerian britanic, că acesta are la bord arme nucleare”, a afirmat pentru Express o sursă din forţele aeriene britanice.
La Moscova, Ministerul rus al Apărării a dezminţit informaţiile apărute în mass-media britanice, afirmând că zborurile avioanele militare ruseşti peste apele neutre sunt efectuate fără arme. „Noi zburăm fără arme. Aceasta este o informaţie eronată; din nou, o provocare”, a afirmat un înalt responsabil militar rus pentru RIA Novosti, sub rezerva anonimatului.
(Sursa: unian.ua)