Cele mai comune semne că trebuie să apelezi la ochelarii de vedere

0
107

Nu ştii când este cazul să porţi ochelari de vedere? Cei mai mulţi oameni, după 40 de ani, au probleme să citească mai ales când lumină este slabă. Nu trebuie să îți faci griji, o pereche de ochelari de vedere va rezolva această problemă. Află aici ce alte simptome semnalează nevoia ochelarilor de vedere.

S-ar putea să poți citi încă fără ajutorul unor ochelari de vedere. Însă, într-o zi se poate să te trezești că trebuie să depărtezi cartea sau ziarul de ochii tăi pentru a le putea citi. Dacă le ții la distanța obișnuită, literele îți joacă în față ochilor și îți este imposibil să deslușești ce scrie pe pagină, atunci clar te confrunți cu o problemă ce trebuie urgent rezolvată.

O pereche de ochelari de vedere rezolvă presbiopia

Dacă cele scrise mai sus sunt valabile în cazul tău, ar trebui să iei în considerare achiziționarea unei perechi de ochelari de vedere pentru că ai presbiopia. Presbiopia este pierderea treptată a capacității ochilor de a focaliza obiectele apropiate. Aceasta se dezvoltă de obicei după vârsta de 40 de ani și este un semn natural al îmbătrânirii.

În condiții normale, ochii tăi se pot concentra pe detaliile fine precum cuvintele tipărite datorită flexibilității cristalinului (lentilele care își pot modifica formă cu ajutorul mușchiului circular din jurul lor). Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ochii își pierd flexibilitatea, fiindu-le din ce în ce mai greu să focalizeze corect imaginile de aproape.

Vederea înceţoşată, dar şi alte semne ale presbiopiei îţi transmit că ai nevoie de ochelari de vedere

Medicii au identificat câteva semne clare ale pierderii acuităţii vizuale din cauza presbiopiei. Printre acestea se numără:

  • eşti nevoit să îndepărtezi un obiect la lungimea braţului ca să-l vezi clar
  • ai probleme să vezi obiectele aflate prea aproape de tine
  • în ultima vreme ai descoperit că vezi în ceata când încerci să citeşti
  • ai ochii obosiţi sau te simţi somnolent de fiecare dată când eşti în mijlocul unor activităţi ce necesită o acuitate vizuală sporită, precum desenul sau munca în faţa unui computer
  • te confrunţi cu frecvenţe şi inexplicabile dureri de cap.

De fapt, cu cât ai mai multe probleme când încerci să-ţi focusezi privirea cu atât mai mari sunt şansele să te confrunţi cu presbiopia.

Cum să alegi cea mai potrivită pereche de ochelari de vedere dacă te confrunţi cu presbiopia

Chiar dacă plănuieşti să-ţi cumperi ochelarii de citit fără să mai mergi la control, oftamologii recomanda o examinare amănunţită a ochiului în cazul în care crezi că ai presbiopie. În acest fel, specialistul poate să ofere un diagnostic corect, să-ţi spună cât de afectat este ochiul tău de presbiopie şi să verifice dacă prezinţi şi simptomele altor boli care ţi-ar putea afecta vederea. Adevărul  este ca ochelarii de citire pot fi cumpăraţi şi fără reţetă din orice magazin care vinde astfel de produse. Însă este foarte important să achiziţionezi exact ochelarii care se potrivesc cu nivelul presbiopiei ochilor tăi. Ar trebuie să determini care este cel mai scăzut nivel care te ajuta să desluşeşti cele mai fine detalii. Dacă iei ochelari prea puternici atunci o să te confrunţi cu o oboseală a ochilor şi cu frecvenţe dureri de cap. Tocmai de aceea un control al specialistului este atât de indicat. Chiar şi persoanele care poartă deja ochelari pot dezvolta presbiopie. Aceşti oameni vor dori să cumpere ochelari de vedere bifocali care să-i ajute să rezolve două probleme deodată.

Lentilele de contact pot fi o alternativă a ochelarilor de vedere

Persoanele care nu doresc să poarte ochelari de citit pot opta pentru lentile de contact obişnuite sau bifocale.

Un lucru este sigur: în cazul în care te confrunţi cu o scădere a acuităţii vizuale trebuie să găseşti cea mai bună soluţie a problemei. Cu ajutorul unor ochelari de vedere sau a unor lentile de contact vei începe să vezi din nou detaliile pe care le pierdusei.

 

 

 

 

 

Sursa: sfatulparintilor

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments