CENTRU PREGĂTIRE BAC, un centru independent care asigură pregătire susţinută elevilor ce doresc să-şi însuşească toate cunoştinţele necesare promovării examenului de bacalaureat, deschide un nou birou, de data aceasta la Iaşi. Biroul din Moldova este cel de-al 4-lea al Centrului Pregătire BAC, în Bucureşti funcţionând deja 3 astfel de centre de pregătire pentru bacalaureat.
Înfiinţat în 2011 pe fondul nevoii unei pregătiri susţinute şi dedicate pentru absolvenţii de liceu care doresc să obţină diploma de bacalaureat, la Centru Pregătire BAC se asigură pregătirea la principalele materii de studiu (limba română, matematică) dar şi la celelalte materii (chimie, fizică, economie). Ca element extrem de important şi diferenţiator faţă de alte astfel de centre, în pregătirea viitorilor absolvenţi se pune accent pe numărul elevilor din grupele de lucru – maximum 5 elevi – precum şi pe consilierea nutriţională, psihologică şi profesională.
Biroul de la Bucureşti al Centrului are o capacitate de 100 locuri, media anuală a elevilor înscrişi la pregătirea pentru bacalaureat fiind de 75. La Iaşi, Centrul de Pregătire va avea aceeaşi capacitate şi îşi propune acelaşi obiectiv precum centrul din capitală: promovabilitatea de 100%. La sesiunea din iulie 2014, Centru Pregătire BAC Bucureşti a avut o promovabilitate de 97%, 70 din cei 72 de liceeni instruiţi aici promovând examenul.
„Înfiinţarea Centrului Pregătire BAC la Iaşi are loc ca urmare a interesului manifestat de către părinţii dar şi de către tinerii care şi-au făcut déjà planuri sau îşi doresc să fie îndrumaţi pentru viitorul lor. Sunt tineri care conştientizează faptul că au nevoie de ajutor în însuşirea informaţiilor necesare promovării examenului şi care sunt dedicaţi şi muncitori pentru realizarea acestui obiectiv al lor. În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să le acordăm întreg sprijinul nostru”,declară Ritu Cazacu, director Centru Pregătire Bac.
Centru Pregătire BAC de la Iaşi va funcţiona în sediul de pe strada Râpa Galbenă nr. 12 (club CFR) şi va beneficia de prezenţa unor profesori de renume de la Colegiul „G. Ibrăileanu” şi de la „Colegiul Administrativ Economic”.
Programul susţinut de pregătire la principalele materii (matematică, limba şi literatura română, chimie, fizică, economie), testările repetate precum şi simulările pentru „examenul vieţii” generează în fiecare an rezultate pozitive. La asigurarea succesului contribuie tehnicile speciale de stimulare a atenţiei, de gestionare a stresului precum şi informaţiile privind alimentaţia potrivită şi sportul în perioada studiului. Acestea sunt însuşite şi dezvoltate în cadrul workshop-urilor gratuite incluse în fiecare program: Metode pentru o învățare eficientă, Metode de gestionare a stresului înainte de examene, Sportul și dieta echilibrată – aliați în perioada examenelor.
Mai multe informaţii găsiţi pe http://www.centrupregatirebac.ro/.