Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, luni, pe Dan Adamescu la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, pe judecătorul Mircea Moldovan la 22 de ani de închisoare, pe Elena Rovenţa la cinci ani şi zece luni, pe Sorin Viziru la cinci ani şi pe Ion Stanciu la trei ani şi opt luni.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, că omul de afaceri Dan Adamescu este vinovat pentru faptele de corupţie de care l-au acuzat procurorii şi l-au condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare şi pentru trei ani acesta are interdicţia unor drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei societăţi sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate.
Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar, 22 de ani de închisoare cu executare, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă.
Judecătorii Curţii de Apel i-au aplicat lui Moldovan pedepse de aproximativ şase ani pentru fiecare faptă de care a fost acuzat. În urma contopirii pedepselor, instanţa a decis ca Moldovan să fie condamnat la şase ani şi zece luni de închisoare, la care au adăugat un spor de 15 ani şi două luni de închisoare, ceea ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse.
În 24 iunie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.
Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
(Sursa: digi24.ro)