Consiliul Concurenţei a extins investigaţia privind posibila trucare a unor licitatii pentru atribuirea contractelor de „furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari” (în cadrul programului numit „Cornul şi Laptele”).
„Avem indicii referitoare la alte 3 licitaţii publice organizate de Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Consiliul Judeţean Dolj in cadrul cărora au ofertat mai multe companii, iar în urma licitaţiei electronice fiecare a câştigat cel puţin un lot, comportament care, pare a fi similar celui de la Giurgiu, creând astfel suspiciunea unor trucări de licitaţii prin împărţirea loturilor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat de Capital.
Inspecţiile inopinate au vizat toate companiile participante la licitaţiile respective: SC Albalact SA, SC Dorna Lactate SA, SC Simultan SRL, SC Lactaprod SRL, SC Bampan Impex SRL, SC Deltalact SA, SC FarKas Trans SRL, SC Dincudana SRL, SC Prodlacta SA şi SC Sole Mizo Romania SRL. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza echipei de investigaţie, în cadrul procedurii specifice investigaţiei.
La ora actuală, investigaţia se referă la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Ialomiţa în anii 2010 şi 2011, Consiliul Judeţean Dolj în anul 2010 şi Consiliul Judeţean Giurgiu în anul 2010, în vederea atribuirii contractelor de “furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari”, iar companiile suspectate sunt S.C. Dorna S.A., S.C. Albalact S.A., S.C. Simultan S.R.L., S.C. Lacta S.A. şi S.C. Deltalact S.A.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii şi practice concertate, care au ca obiect sau ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte, mai scrie sursa citată.
(Sursa: digi24.ro)