Culmea sinuciderii la Dorohoi. S-a speriat de propria moarte și a sărit pe geam de frică!

0
227

Tânărul de 20 de ani din Dorohoi care a provocat un incendiu casei părintești pentru a-și pune capăt zilelor, a suferit arsuri pe partea superioară a corpului și se află în aceste momente în grija cadrelor medicale.

Din câte se pare, tânărul, cu ambii părinți aflați în străinătate, se afla singur acasă când s-a certat cu iubita sa astăzi, în ajun de Dragobete. Decepția în dragoste l-a determinat pe Iulian M. să încerce să-și pună capăt zilelor printr-un gest extrem: acesta și-a lăsat butelia deschisă și a aprins un ultim chibrit. Explozia a fost atât de puternică încât a atras atenția unui trecător care a alertat de urgență pompierii.

Din câte se pare, gândul că ar putea muri în flăcări l-a speriat atât de tare pe tânăr, încât s-a aruncat pe geam pentru a scăpa de o moarte în chinuri. Asta pentru că la sosirea ofițerilor, tânărul se afla în fața casei sale, lângă un geam spart, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare, superioare și cap. Acesta a primit primul ajutor de la pompieri, ulterior fiind transportat de către medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate.

„Deocamdată un echipaj al Poliţiei Dorohoi face cercetări la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care a survenit incendiul şi vom face dosar pentru distrugere prin incendiere. După ce stabilim cauzele, dacă a fost pericol public, tentativă de sinucidere dăm soluţie procedurală. Băiatul a fost luat de Ambulanţă, nu s-a putut discuta cu el” a precizat comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei municipale Dorohoi.

 

 

 

 

Sursa: botosaneanul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments