Cercetătorii de la Indiana University au decretat fără drept de apel: sexul cu protecţie e la fel de încărcat de plăceri, ca şi sexul neprotejat. Studiul s-a efectuat pe un eşantion de 6.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, heterosexuali, homosexuali, bărbaţi şi femei. Toate părţile implicate în studiu au declarat acelaşi lucru: sexul cu prezervativ poate fi declarat la fel de satisfăcător ca şi cel fără perzervativ, iar detaliile au fost publicate integral în “Journal of Sexual Medicine”.
Cu toate că iniţial există ideea preconcepută conform căreia un prezervativ reduce considerabil gradul de plăcere sexuală, cei intervievaţi au dovedit că miturile se mai dărâma şi părerile se mai schimbă de-a lungul timpului.
Bărbaţii au declarat că pot obţine şi îşi pot menţine erecţia fără probleme, purtând prezervativ, în timp ce femeile declară că nu-şi dau bine seama dacă lubrifierea e naturală sau prezervativul vine cu o lubrifiere suplimentară şi în timpul penetrării nici nu-şi dau seama din ce material e făcut prezervativul.
Astfel, specialiştii – terapeuţi, sexologi şi ginecologi – au ajuns cu toţii la concluzia că ideile preconcepute conform cărora sexul fără prezervativ ar fi superior din punct de vedere calitativ, tine, mai mult, de o atitudine de macho.
Totuşi, evitarea prezervativului ar putea fi atribuită ideii de confort. Bărbaţii gay au susţinut ideea că sexul cu un partener cu penisul mare se poate face adesea fără prezervativ, întrucât pur şi simplu nu găsesc pe piaţa măsură necesară.
Dincolo de ceea ce simte, însă, fiecare, ideea cea mai importantă este aceea că un contact sexual protejat te fereşte de multe necazuri, cum ar fi transmiterea bolilor sexuale grave.
Află mai multe despre bolile cu trasmitere sexuală aici.
Sursa: sfatulparintilor