Elena Udrea a fost citată, marţi, la DNA. Ea va ajunge la au Udrea poate fi reţinută şi arestată preventiv, după ce deputaţii au avizat, luni seară, cele şase cereri ale DNA de încuviinţare a urmăririi penale şi de arestare preventivă în Dosarele Microsoft şi Gala Bute.
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni cererile procurorilor privind încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea şi solicitările privind începerea urmăririi penale a acesteia. În total, deputaţii au aprobat 6 cereri ale DNA care o privesc pe Elena Udrea şi care vizează încuviinţarea începerii urmăririi penale şi a arestării preventive în două dosare, „Gala Bute” şi „Microsoft”
„Am avut practic cinci voturi de dat. Am avut patru solicitări, una dintre ele având două capete, două solicitări în interiorul ei”, a spus preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.
Comisia juridică a dat aviz favorabil pentru începerea urmăririi penale faţă de unele fapte în dosarul „Gala Bute” cu 20 voturi „pentru”, un vot anulat şi o abţinere. Potrivit lui Bogdan Ciucă, din cei 26 de membri ai comisiei au fost prezenţi 22.
La cea de a doua solicitare, tot în dosarul „Gala Bute”, care vizează măsura arestării, deputaţii jurişti au dat un raport favorabil cu 17 voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi două voturi anulate. 22 de deputaţi şi-au exprimat votul.
Pentru cea de-a treia cerere vizând dosarul Microsoft, prin care se solicita începerea urmăririi penale, Comisia juridică a dat aviz favorabil cu 21 voturi „pentru” şi o abţinere.
Ultima solicitare, în interiorul căreia existau de fapt alte două solicitări, viza încuviinţarea reţinerii şi arestării în cazul deputatului Elena Udrea şi a primit din partea deputaţilor 18 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri, iar a doua cerere, care viza arestarea, a primit 16 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi două abţineri.
Un alt raport pe o cerere de încuviinţare a urmăririi penale a fost dat săptămâna trecută de Comisia juridică.
Sursa: tvr