Eşti compatibil cu partenerul de cuplu? Află ce spune dată de naştere

0
91

Ai cunoscut o persoană care pare ideală. Simţi că el sau ea este alesul/aleasa. Însă nu întotdeauna socoteala de-acasă se potriveşte cu cea din târg. Specialiştii în numerologie spun că este simplu să afli dacă eşti compatibil sau nu cu partenerul urmând un algoritm ce include datele de naştere ale voastre.

Iată cum calculezi indexul: aduni cifrele din data voastră de naştere, apoi scazi din rezultat numărul 22 până când vei obţine un număr mai mic de 22.

Exemplu

EA: 12.09.1970

EL: 02.12.1968

Suma este: 1+2+0+9+1+9+7+0+0+2+1+2+1+9+6+9 = 58 -22 = 36-22 = 14.

 
Iată şi interpretarea indexului.

 Index 1

Într-o astfel de relaţie întotdeauna se va pune problema cine este liderul. De obicei, bărbatul căută să fie “cocoşul” şi să impună legile casei. Dacă nimeni nu are nimic împotrivă, poate fi o relaţie creativă, care vor lucra bine împreună.

Index 2

O relaţie armonioasă, în care partenerii se înţeleg reciproc, se pun în pielea celuilalt şi îşi înţeleg foarte bine sentimentele.

 Index 3

O relaţie bună care conduce la căsnicie cu mulţi copii. Această relaţie aduce bani şi stabilitate. Însă nimeni nu va reuşi să intre în cercul vostru intim. Nici măcar mamele.

 Index 4

O relaţie în care bărbatul joacă rolul principal. O relaţie plină de pasiune şi emoţii puternice. Singurul impediment al relaţiei este gelozia extremă. Nu trebuie să-ţi controlezi partenerul ca şi când ţi-ar aparţine de drept. E dovadă de un egoism feroce şi poate strica relaţia.

Index 5
 
 O alianţă pe viaţă. O relaţie care nu ţine cont de bariere sociale sau opinii despre viaţă. Partenerul îţi va fi consilier şi mentor. Ori tu îi vei deveni lui stea călăuzitoare.

 Index 6

Cea mai armonioasă dintre uniuni, care conduce la casnicii puternice. Dragoste reciprocă, armonie şi pace. Acestea sunt cuvintele-cheie ale unei astfel de relaţii. Chiar dacă nu pare aşa la început din pricina unor diferenţe de opinii, cu timpul lucrurile vor intra pe făgaşul normal.

Index 7

O relaţie tot timpul în mişcare, cu o mulţime de schimbări, cu multe călătorii. O relaţie volatilă. Pot apărea relaţii extraconjugale, aventuri de-o noapte, relaţii pasagere care apar şi dispar la fel de repede. Gândeşte-te bine dacă vrei să ai o astfel de relaţie.

 Index 8

O foarte bună relaţie de afaceri, nici vorbă de dragoste. Cel mai probabil poate fi o relaţie karmică, într-o viaţă anterioară aţi avut nişte neînţelegeri ce trebuiesc lămurite acum. E greu să ieşi dintr-o astfel de relaţie pentru că trebuie să-ţi repari greşelile anterioare.

Index 9

O relaţie complexă – fiecare pe cont propriu. Un fel de singurătate în doi, fără afecţiune, căldură, iubire. Acest gen de relaţie se dezintegrează repede. Mai poate fi genul de relaţie în care unul oferă tot, iar celălalt nimic.

Index 10

O relaţie fericită, optimistă, în care norocul va surâde la fiecare pas. Mai poate fi şi o relaţie de convenienţă, din care fiecare are de câştigat. În orice caz, lucrurile sunt în regulă, vă înţelegeţi de minune.

Index 11

O relaţie complexă, parteneri cu personalităţi puternice. Fiecare încearcă să-l domine pe celălalt, lăsând loc de conflicte şi disensiuni. Deşi compatibilitatea sexuală este perfectă, acest gen de relaţie pare sortită eşecului. Mai ales dacă în peisaj apare şi o a treia persoană.

 Index 12

O relaţie în care cineva se va sacrifica din dragoste. O relaţie karmică în care cineva are de plătit pentru resentimente şi neînţelegeri dintr-o viaţă anterioară. Această relaţie te va marca pe vecie.

Index 13

O uniune sortită eşecului încă din start. Mai devreme sau mai târziu această relaţie se spulberă ca un castel din cărţi de joc. Energiile partenerilor sunt incompatibile total. Sunt posibile violente domestice.

 Index 14

O relaţie liniştită cu o compatibilitate perfectă între parteneri. Se înţeleg perfect, au ţeluri şi idealuri comune. O relaţie stabilă şi de lungă durată. Ca în poveşti, până la adânci bătrâneţi.

 
Index 15

Pericol! O alianţă bazată pe manipulare, înşelăciune şi şantaj. Unul dintre partenerii de cuplu este dubios: obsedat sexual, pervers, lucrează cu magie neagră. Ar fi bine să ieşi repede dintr-o astfel de relaţie.

 Index 16

O relaţie fluctuantă, instabilă, bogată în certuri cu vorbe urâte. Cel mai probabil se va încheia cu un divorţ. O imcompatibilitate totală între parteneri, iar unul dintre el poate fi vampir energetic.

Index 17

Uniunea perfectă. Unul îl completează pe celălalt. Bărbatul se transformă în îngerul păzitor al cuplului. Viitor perfect împreună.

 Index 18

O relaţie în care vor apărea episoade dese de infidelitate. Unul dintre parteneri va fi tot timpul cu ochii după aventuri, în timp ce celălalt va suferi. Nimic nu poate armoniza această relaţie.

 Index 19

O relaţie bună şi armonioasă, finalizata cu o căsătorie şi copii frumoşi şi sănătoşi. O relaţie bazată pe iubire, înţelegere şi suport reciproc.

 Index 20

O relaţie bună, complexă, dar care ia mult timp până să ajungă aşa. Dacă vă lăsaţi suficient timp să vă înţelegeţi unul pe celălalt, veţi avea în final un mariaj sincer şi fără trădări.

 

 

 

 

Sursa: sfatulaprintilor

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments