Un serial despre unul dintre cei mai iubiţi şi mai populari români, căutat de mii de oameni, chiar şi după moartea sa
“Mama mea era foarte bolnavă, medicii i-au zis că are cancer, 99, 9%. Şi atunci m-am gândit: Doamne, dacă-i aşa, zero şi ceva la sută poţi să-l rezolvi tu! Cu gândul ăsta, am venit aici, la mormântul părintelui Arsenie Boca şi l-am rugat să-mi vindece mama. Şi când mamei i-au venit rezultatele, în mod miraculos, chit că avea două formaţiuni tumorale, s-au dovedit a fi amândouă benigne. Scăpase mama… Şi povestea asta a fost uimitoare pentru medici, nu-şi puteau închipui cum de a fost real, cum de s-a petrecut cu adevărat una ca asta’, ne povesteşte Meda.
Asta s-a întâmplat acum câţiva ani şi de atunci Meda vine în fiecare an la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Prislop (Hunedoara), să-i vorbească şi să-i mulţumească pentru mama. Citise că părintele a făcut minuni şi a vindecat şi în timpul vieţii, şi după moarte, dar nu-şi imagina că i se va întâmpla şi ei vreodată una ca asta.
Chiar aşa am cunoscut-o pe Meda – stând în genunchi alături de alte sute de pelerini, cufundată în rugăciune, cu ochii închişi, ca-n transă, cu o expresie de fericire copilărească pe chip. Minute întregi s-a rugat astfel, murmurând uşor ceva ce numai ea înţelegea. Într-un final a deschis ochii şi atunci privirea ei s-a intersectat cu a preotesei satului. Preoteasa tocmai şedea în reculegere pe băncuta de lângă mormânt, şoptind tinerei de alături: “Vezi tu, credinţa nu este ilogică, ea este supralogica, adică depăşeşte graniţele logicii firesti’.
Meda nu este creştin 100% practicant, însă de când vizitează mormântul părintelui, a renunţat să mai treacă totul prin lama rece a raţiunii. “Cel mai ateu dintre atei ar simţi că aici, la mormânt, se întâmplă ceva. Cred că, de fapt, căutându-l pe părintele Arsenie, îl căutam pe Dumnezeu’, ne spune ea.
De când îşi tot pune întrebări despre miracolul prin care a trecut, a ajuns la o concluzie: “Ştiinţific, niciodată nu o să putem dovedi matematic ca Dumnezeu există sau nu. Îl simţi cu inima pe Dumnezeu. Nu trebuie să renunţăm niciodată la a rămâne raţionali. Însă mintea raţională a omului trebuie să se lase iluminată de Dumnezeu’.
Femeile de carieră se lăsă de job după ce trec pe la mormântul părintelui
Alţii spun că s-au vindecat de cancer sau de leucemie, doar rugându-se sincer la mormânt. Legende sau nu, asta povestesc oamenii din sat, asta spun toţi pelerinii, dacă-i întrebi despre minunile de la Prislop. Aici se petrec lucruri dintre cele mai ciudate: femei de carieră, care se roagă pentru fericirea lor, se lăsă brusc de job după ce revin de la mormânt la ele acasă, în Bucureşti. Altele pur şi simplu îşi găsesc soţ atunci când se aşteaptă mai puţin.
I s-a întâmplat Ancăi Răcnea din Timişoara. Avea 26 de ani, o firmă de organizare evenimente şi o situaţie financiară de invidiat. Şi totuşi, îi lipsea ceva. Tânjea după o viaţă adevărată de familie. “M-am rugat la mormânt să mă ajute părintele să am o viaţă liniştită de familie. Şi, surpriză, după circa cinci luni l-am cunoscut pe Laurenţiu, cu care m-am şi căsătorit. Şi acum i-am spus soţului meu că trebuie neapărat să revenim la mormânt, să-i mulţumim părintelui că m-a ascultat şi ne-a ajutat să ne gasim’, ne spune Anca.
Am cunoscut-o pe Anca la Prislop. Sărută crucea părintelui şi ţinea strâns o floare în mână. De fapt, întreg mormântul seamănă cu o grădină de flori veşnic proaspete. Florile de la Prislop nu se ofilesc niciodată: valurile de pelerini – sute în zilele obişnuite, mii în zilele de sărbătoare – sosesc cu braţe de flori proaspete. Fiecare floare este un “multumesc’ spus părintelui.
De fapt, de 22 de ani încoace, Prislopul a devenit unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din România. Aici nu se înghesuie nimeni, oamenii nu-şi dau coate şi nici măcar nu vorbesc unii cu alţii, să nu se tulbure din rugăciune. Dacă vreunul a uitat telefonul deschis şi tocmai îl sună cineva, un rând întreg de pelerini îşi întoarce capul spre “faptas’, privindu-l cu reproş. Nimeni n-are voie să strice rugăciunea. Stau cu toţii cu capul în pământ, umili şi smeriţi. Par oamenii unei Romanii necunoscute. În zilele de sărbătoare cu mii de pelerini, aşteaptă la coadă ore în şir – fie ploaie, fie ninsoare – pentru o fericire de câteva secunde: să apuce să sărute sau să atingă crucea părintelui.
Tânăr paralizat, în aşteptarea unei vindecări la mormânt
A făcut-o şi tânărul Andrei Gherber, paralizat de la naştere. Din cauza forcepsului a rămas cu tetrapareza spastică. Merge singur câţiva paşi, restul îi face numai cu căruţul. A încercat toate metodele să se facă bine, dar n-a reuşit nimic. Ultima lui speranţă este astăzi părintele Arsenie. A auzit că părintele a scăpat o fată de la paralizie, numai prin puterea rugăciunii. Se spune că fata a venit în căruţ şi a plecat pe picioarele ei.
Andrei îşi doreşte atât de mult să meargă, încât aproape că se simte dator să creadă că întreaga poveste este adevărată. “Şi pentru mine chiar este, atâta vreme cât există credinţa puternică. Sper că părintele mă va ajuta să mă vindec şi eu, măcar în proporţie de 50%’, ne mărturiseşte. N-a venit aici “în orb’: înainte de asta s-a informat şi a citit mult despre părintele Arsenie Boca. Aşa a aflat că părintele a promis oamenilor, înainte de a muri, că îi va ajuta şi după moarte, dacă ei îi vor cere. Şi nici nu e foarte greu, crede Cristian Filip, fondatorul Fundaţiei Părintele Arsenie Boca. Pe Cristian, părintele l-a schimbat la 180 de grade. Înainte, el avea viaţa unui bucureştean grăbit, mult prea ocupat cu serviciul. Într-o zi, mai mult întâmplător, a descoperit credinţa şi minunile părintelui Boca. De atunci încolo, şi-a făcut un obicei din a-l vizita pe călugăr la mormânt. Astăzi nu mai poate fără asta.
“Totul este să te manifesti’, ne explica. “Adică să ceri un lucru bun sau frumos. Nu e totuna dacă te rogi acasă sau la Prislop căci aici, la mormânt, rugăciunile capătă putere mult mai mare’. Are o certitudine a lui: “Orice pas pe care un pelerin îl face către acest mormânt este socotit, numărat. Cred că există o contabilitate divină pentru fiecare dintre oameni. Adică toate lucrurile făcute în viaţă, bune sau rele, se contabilizează undeva’.
De fapt, esenţa moştenirii lăsate de părintele Arsenie Boca este însăşi mişcarea spirituală de la Prislop, întreţinută prin credinţă puternică a unor oameni simpli.
Sursa: jurnalul
