De peste un deceniu, la Iași, se derulează Festivalul Mărțișorului, un proiect al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, în parteneriat cu Primăria. Festivalul urmăreşte să dea o șansă de exprimare mărțișorului tradițional.
Scopul manifestării din 2015, ajunsă la a XI-a ediţie, urmărit cu perseverență și la edițiile anterioare, îl va constitui păstrarea şi valorificarea valenţelor mărţişorului arhaic, dar şi cunoaşterea semnificaţiilor profunde pe care le presupunea punerea şi purtarea, un anume timp, a acestui adevărat talisman românesc.
Festivalul Mărţişorului se va desfăşura pe pietonalul Ștefan cel Mare, în perioada 26 februarie – 1 martie. Vor participa peste 30 de meșteri și artizani din întreaga țară.
Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova are peste 100 de membri din toată ţara şi din Republica Moldova, cei mai mulţi fiind din domeniile prelucrarea lemnului şi încondeierea ouălor. Apoi urmează genurile împletituri, industrie casnică, măşti, ceramică, port popular, podoabe etc. Criteriile de acceptare în asociaţie vizează, în special, păstrarea, în esenţă, a spiritului artei populare.
(Sursa: Curierul de Iași)