FBI oferă o recompensă de 3 milioane de dolari pentru informații care să ducă la prinderea hackerului rus Evgeny Bogachev, aceasta fiind cea mai mare recompensă oferită de SUA vreodată în cadrul anchetelor din domeniul criminalității cibernetice, anunță Reuters.
SUA îl suspectează pe rus că este administratorul troianului numit GameOver Zeus, cu care el și complicii săi au furat mai mult de 100 milioane dolari din conturile mai multor bănci din SUA.
În Pittsburgh, împotriva lui Bagecev a fost intentat un dosar penal de conspirație, hacking, fraudă informatică, fraudă bancară și spălare de bani.
„Statele Unite ale Americii cooperează cu Rusia în acest caz”, a anunțat într-o conferință de presă Joseph Demarest, directorul adjunct al FBI pe probleme de criminalitate cibernetica.
„Potrivit informațiilor noastre, el locuiește în Rusia, dar poate călători. Anunțăm o recompensă pentru oferirea de informații care ar duce la arestarea și condamnarea lui”, a declarat Leslie Caldwell, asistentul procurorului general al SUA.
(Sursa: independent.md)