Într-o peşteră din Munţii Banatului, în apropiere de Anina, s-au descoperit cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale omului modern.
În urmă cu aproximativ 40.000 de ani a apărut, din strămoşul nostru om de Neanderthal, grupul uman numit Homo Sapiens. Acesta începea să aibă caracterele omului modern. Suntem în perioada „preistoriei”, una în care nu există date precise, ca atare nici nu poate fi numit istorie. Există doar o idee vagă despre epoca în care trăiau şi personajele ale căror oseminte au fost descoperite în Peştera cu Oase, situată în Munţii Banatului, în Valea Minişului (judeţul Caraş-Severin). Cert este că aici au fost descoperite rămăşiţe ale primului om modern din Europa. Pentru următorii ani, peşetera din România avea să fie loc de cercetare pentru renumiţi antropologi din lume.
Mandibula de 40.000 de ani
Peştera a fost descoperită de trei speologi amatori din Timişoara, Adrian Bilgăr, Ştefan Milota şi Laurenţiu Sarcina, în 2002. Ei au dat de o grotă pe care au numit-o mai apoi Peştera cu Oase, datorită numărului mare de oase de animale fosile descoperite.
Într-una dintre galerii au găsit însă şi un fragment de mandibulă umană, care a fost transferată în SUA, la renumitul antropolog Erik Trinkaus, pentru a fi datată cu carbon.
Rezultatele au fost surprinzătoare: mandibula avea o vechime de 36.000 de ani carbonici, ceea ce înseamnă aproximativ 40.000 de ani calendaristici. Aparţinea, astfel, celui mai vechi Homo Sapiens din Europa, fiind cu circa 2.000 de ani mai vechi decât osemintele descoperite în Spania, considerate până atunci cele mai vechi de pe continentul nostru.
Ion, Vasile şi Maria din peşteră
La faţa locului au început cercetările conduse de renumitul antropolog american Erik Trinkaus, de la Universitatea Washington – St. Louis, alături de care s-au aflat Joao Zilhao de la Universitata din Bristol şi Silviu Constantin de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române.
Au mai fost apoi descoperiţi astfel craniul unui adolescent, aproape întreg, dar şi un os din zona tâmplei.
Fosilele provenite de la trei indivizi au fost numiţi de cercetători „Oase 1”, „Oase 2” şi „Oase 3”, însă românii i-au şi botezat Ion, Vasile şi Maria.
Peştera este formată dintr-un sistem de 12 galerii carstice. Cele mai importante sunt „Galeria Culcuşurilor”, „Panta Strămoşilor” şi „Sala Mandibulei”, acolo unde s-au şi descoperit oasele. Ele au fost cercetate la Australian National University, Universitatea din Bristol, Universitatea Bergen din Norvegia, Universitatea Oxford, Max Planck Institute din Germania şi Universitatea din Viena.
„Obţinerea acestor rezultate şi coroborarea lor cu cele obţinute în alte situri aduc dovezi noi privind momentul pătrunderii şi anatomia primilor oameni moderni în Europa”, au precizat cercetătorii în raportul întocmit.
Omul modern, împerecheat cu neandertalianul
Craniul vechi de aproximativ 40.000 de ani are o serie de trăsături care sugerează că omul modern s-ar fi împerecheat cu cel de Neanderthal, au susţinut cercetatori într-un studiu publicat în Revista Academiei Naţionale de Ştiinte ale Americii. Ei arată că timp de 10-15 mii de ani, două specii şi-au disputat supremaţia, convieţuind în Europa: Homo Sapiens şi Homo Neanderthalensis.
“Fosila găsită în România constituie un adaos major la numărul crescând de dovezi arheologice, genetice şi fosile care sugerează un nivel semnificativ de interacţiuni biologice şi culturale între oamenii moderni şi populaţiile anatomic arhaice, inclusiv neanderthalienii, pe care le-au intâlnit în migraţia lor dinspre Africa spre Eurasia. Respectivul craniu găsit, probabil al unui adolescent, are mai multe trăsături moderne, dar este mai plat decât un craniu de Homo Sapiens. Arată că Homo Sapiens s-ar fi împerechiat cu omul de Neanderthal”, a spus profesorul Joao Zilhao, de la Universitatea din Bristol.
Neanderthalienii au dispărut acum 30.000 de ani, fie datorită glaciaţiunii, fie datorită încrucişǎrii cu oamenii moderni, susţin oamenii de ştiinţă coordonaţi de antropologul Erik Trinkaus.
Oamenii de ştiinţă nu s-au înţeles în privinţa acestei probleme. “În opinia mea şi în baza dovezilor existente, astfel de evenimente au fost probabil rare. Părerea mea este că aceste grupuri au fost separate biologic pentru mai mult timp decât oricare alte grupuri de oameni moderni. Au existat diferenţe profunde ca înfăţişare, vorbire şi comportament general, ceea ce putea afecta felul în care se priveau unii pe ceilalţi. Astfel, problema este cum se vedeau aceste populaţii când se întalneau? Ca alţi oameni, ca inamici, ca străini, poate chiar ca pradă? Pur şi simplu nu ştim răspunsul, iar acesta ar putea diferi de la un timp şi loc la altul, mai ales date fiind capriciile comportamentului uman”, a comentat profesorul Chris Stinger, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
Ce ştim despre strămoşii „bănăţenilor”
În acele timpuri preistorice era mult mai frig ca astăzi, iernile erau mai lungi, iar mari gheţari înaintau până pe câmpii. Este cunoscută şi ca epoca glaciară. Oamenii preisotorici sufereau de frig şi se bucurau dacă găseau grote sau caverne care să-i protejeze de vânt şi frig. Au început sǎ-şi confecţioneze haine din blănuri de animale cusute cu ace din os pentru a se încălzi în peşterile reci şi au domesticit anumiţi lupi ce au fost strǎmoşii câinilor de azi.
Perioada glaciară a durat câteva zeci de milioane de ani. Cercetătorii ştiu despre oameni preistorici că aveau haine, unele din crengi şi pietre, şi-au meşterit arc cu săgeţi şi scut ca să se apere. De numele lor se leagă însă şi descoperirea focului prin frecarea a două bucăţi de lemn.
Originile lui Homo Sapiens sunt plasate în Orientul Apropiat (Siria, Qafzeh, Tabun, Skhul etc.), iar în urmă cu 40.000 de ani în urmă au început să venă în Europa.
La sfârşitul acestei glaciaţii, odatǎ cu dispariţia mamiferelor mari ca mamuţii, acum 12.000 de ani, oamenii au colonizat aproape toate regiunile neîngheţate ale globului.
Un loc greu accesibil
Cei care au de gând să facă turism la Peştera cu Oase pot să îşi ia acest gând. Accesul în peşteră este extrem de dificil şi pot pătrunde doar cei foarte bine pregătiţi. Are o reţea multi-etajată de galerii active şi subfosile cât şi câteva sute de metri de galerii inundate, accesibile exclusiv prin scufundare.
Este un sit extrem de bine conservat în primul rând datorită accesul dificil. Parcurgerea peşterii presupune scufundarea cu oxigen şi escaladarea unui puţ de 17 metri adâncime şi trecerea unor strâmtori.
Sursa: adevarul
