Gardian de la Penitenciarul Galaţi arestat pentru luare de mită. Înţelegerea avută cu un deţinut, descoperită de autorităţi

0
420

Un angajat al Penitenciarului Galaţi a fost arestat preventiv, după ce a acceptat mita din partea unui deţinut. Bărbatul de 47 de ani i-a promis celui aflat după gratii că-l va ajuta să iasă la muncă şi să se bucure astfel de câteva ore de libertate.

„Afacerea” ar fi costat 1.000 de euro, dar suspectul a fost prins în flagrant de procurori când a primit prima transă de bani. Suma reprezenta un avans cerut de agent.

Agentul lucrează de 22 de ani la penitenciarul din Galaţi. El ar fi negociat direct cu deţinutul, spun procurorii, ca să îl ajute să îi fie schimbat regimul, din închis, în semideschis, şi să poată ieşi la muncă.

Procuror Alfredo Simionescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi: „S-a reţinut că inculpatul a pretins şi a primit o sumă de bani de la o persoană, pentru că acesta să intervină la nivelul unor comisii.”

Cea care a venit cu banii a fost soţia deţinutului. Dar, ce n-a ştiut suspectul a fost că femeia era urmărită de anchetatori. În prima fază, ar fi trebuit să-i dea agentului doar jumătate din bani, adică 500 de euro. Când cei doi s-au întâlnit, au intervenit şi procurorii.

Denunţătorul a fost chiar un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi. Gardinul nu a bănuit nimic în momentul în care i s-a propus să se întâlnească cu soţia deţinutului.

Procuror Alfredo Simionescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi: „S-a organizat un flagrant în cadrul căruia s-a reuşit surpinderea inculpatului la momentul primirii sumei de cinci sute de euro. A fost reţinut de către procurori pe bază de ordoanta.”

Judecătorii au eliberat pe numele suspectului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Galaţi a anunţat că bărbatul a fost suspendat din funcţie. Dacă va fi găsit vinovat şi condamnat definitiv, el îşi va pierde locul de muncă.

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentIpoteza sinuciderii omului de afaceri Costel Comana, confirmată după autopsie. Trupul neînsufleţit va fi adus în ţară
Articolul următorHoroscop zilnic, vineri 27 februarie 2015. Evadare din cotidian prin actiuni captivante
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments