La Berlin au avut loc funeralii de stat dedicate fostului preşedinte al Germaniei, Richard von Weizsäcker, decedat la vârstă de 94 de ani, scrie Deutsche Welle.
Actualul preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck, s-a arătat foarte afectat de moartea predecesorului său. „Am pierdut un om extraordinar şi un şef de stat proeminent”, a scris acesta într-o scrisoare de condoleanţe adresată familiei îndoliate. „În calitate de preşedinte al Congresului Bisericii Evanghelice Germane, de membru al Bundestagului şi primar-premier al Berlinului, von Weizsäcker a edificat punţi către vecini. Acelaşi lucru este valabil în mod special pentru perioada în care a fost preşedinte al R. F. Germania”, se mai arată în mesaj.
Richard von Weizsäcker, fiul unui diplomat, s-a născut pe 15 aprilie 1920 la Stuttgart. A luptat ca soldat în al Doilea Război Mondial, în Polonia şi Uniunea Sovietică, fiind rănit în repetate rânduri. După terminarea războiului a studiat drept şi istorie. În cadrul proceselor de la Nürnberg a fost unul din apărătorii tatălui său, Ernst von Weizsäcker, condamnat la mai mulţi ani de detenţie.
În timpul studenţiei şi imediat după aceea, Weizsäcker a ocupat posturi de conducere în sectorul bancar şi în industrie. În 1954 a devenit membru al Uniunii Creştin Democrate, iar între anii 1964-1970 şi 1979-1981 a fost preşedinte al Congresului Bisericii Evanghelice din Germania. În perioada 1969-1984, a fost şi membru al Sinodului Bisericii Evanghelice din Germania, precum şi al Comisiei centrale şi executive a Consiliului Mondial Bisericesc. La propunerea lui Helmut Kohl, von Weizsäcker a devenit începând din 1966 şi membru al prezidiului federal al Uniunii Creştin Democrate. A fost ales deputat în Bundestag pentru prima dată în 1969. Ulterior a fost promovat în funcţia de vicepreşedinte al grupului parlamentar creştin-democrat.
Între anii 1981-1984, von Weizsäcker a fost primar-premier al Berlinului de Vest, oraş divizat în acea perioadă la fel ca şi întreaga ţară. În 1984 a fost ales preşedinte al R. F. Germania. Pe durata mandatelor sale s-a implicat masiv în favoarea reconcilierii cu blocul răsăritean şi pentru tratative cu R.D.G. În 1985, la patru decenii de la încheierea ultimei conflagraţii mondiale, el a rostit probabil cea mai importantă cuvântare a sa de la tribuna Bundestagului. Von Weizsäcker a numit atunci data încheierii războiului drept zi a eliberării de tirania antiumană nazistă. Iar şansa unui nou început nu se află în încercarea de a da uitării cele întâmplate, ci tocmai în rememorare şi reflecţie.
(Sursa: dw.de)