Noul Guvern de extremă stânga al Greciei a primit votul de încredere după o şedinţă a Parlamentului de la Atena care s-a încheiat după miezul nopţii. De la tribună, premierul Alexis Tsipras a promis că ţara nu se va mai întoarce în epoca austerităţii. Pe de altă parte, liderii europeni susţin că dacă Grecia nu mai doreşte ajutor, atunci nu îl va primi, transmite Digi 24.
Triumfător, premierul Alexis Tsipras a anunţat încă o dată încheierea austerităţii.
„Atât timp cât poporul este de partea noastră, nu vom fi şantajaţi sau speriaţi de cineva. Se pare că ei vor să se joace cu focul, cu diviziunea şi instabilitatea. Se joacă cu extinderea euroscepticismului în toate zonele Europei”, a acuzat Alexis Tsipras, premierul Greciei.
În schimb, opoziţia a avertizat noul executiv să nu strice tot ce s-a realizat acum pentru redresarea ţării. Fostul premier Antonis Samaras a afirmat că în ultimele luni, din cauza instabilităţii politice, Grecia a pierdut miliarde de euro şi că problemele statului elen au revenit în prim-planul presei internaţionale.
„Demnitate naţională nu înseamnă să împrumuţi în neştire bani de la alţii, apoi să-i pui să-ţi taie datoria, iar după aceea să-i faci să te împrumute din nou. Acest lucru se numeşte fantezie naţională”, a declarat Antonis Samaras, fostul premier grec.
Răspunsul sec al Germaniei a venit imediat din partea ministrului de Finanţe.
Reporter: Atena a spus că nu vrea ultima tranşă de bani.
Wolfgang Schäuble, ministrul german de Finanţe: Bine. Nu le-am impus niciodată. Nu este nicio problemă, asta e!
Berlinul a răspuns la fel de ferm şi când a venit vorba de plata reparaţiilor de război pe care premierul grec Alexis Tsipras a declarat că ţara sa are datoria morală să le ceară de la statul german.
„Noi, germanii, suntem perfect conştienţi de răspunderea morală şi politică pe care o avem pentru evenimentele care s-au petrecut în Grecia între anii 1941-1944 şi Grecia are cu siguranţă în memorie discursul preşedintelui german în care a recunoscut (responsabilitatea – n.red.) folosind cuvintele potrivite. Totuşi, suntem perfect convinşi că toate problemele privind despăgubirile de război, inclusiv împrumuturile forţate, sunt judiciar stabilite odată pentru totdeauna”, a spus Frank Walter Steinmeier, ministrul german de Externe.
Între timp, executivul grec a dat de înţeles Uniunii Europene că dacă nu va accepta o renegociere a plăţii împrumutului extern, atunci e posibil să ceară ajutor financiar chiar şi din partea Rusiei.
(Sursa: digi24.ro)