Iașul primește INTERZIS de la Guvern! Parlamentul, ultima șansă. Fondurile pentru infrastructură, date în funcție de interes

0
73

Soarta marilor proiecte de infrastructură ale Iaşului va fi tranşată astăzi. Şedinţa comisiilor reunite de transporturi din Senat şi Camera Deputaţilor pe marginea formei finale a Masterplanului general de transporturi a fost amânată pentru astăzi, informează „Ziarul de Iași”.

 

Cristian Adomniței, președintele CJ Iași, a acuzat Guvernul că, prin adop­tarea formei propuse a Masterplanului, dezvoltarea Aeroportului ieşean va fi practic îngropată. Din lista de investiţii solicitate de CJ pentru Aeroport, în valoare de peste 150 de milioane de euro, în Mas­terplan este inclusă doar realizarea terminalului cargo, în valoare de 11,3 milioane de euro.

 

„Guvernul încalcă cu premeditare şi într-un mod grosolan direcţiile de dezvoltare şi finanţare ale UE, unde se stabileşte foarte clar că doar aeroporturile cu potenţial pot primi fonduri structurale.

 

În regiunea Moldovei, singurul aeroport cu potenţial este doar Aeroportul Interna­ţional Iaşi. Dacă cei de la Guvern vor persista în incompetenţă şi rea-credinţă, se va ajunge în situaţia de a avea un Mas­terplan care nu va putea fi finanţat de Comisia Europeană. În aceste condiţii, nu va putea fi absorbit niciun euro“, a spus preşedintele CJ.

 

Într-un studiu din 2013, consultantul tehnic al Comisiei Europene, JASPERS, critica autorităţile române pentru faptul că au folosit fonduri europene pentru modernizarea aeroporturilor Suceava şi Constanţa, apreciate ca nefiind prioritare de către oficialii europeni. JASPERS respingea pro­punerile Guvernului român de alocare de fonduri pentru 7 aeroporturi regionale, considerând că doar cele din Iaşi, Suceava, Oradea şi Craiova au zone de captare a pasagerilor suficient de mari pentru a merita finanţate.

 

Luând în calcul şi previziunile de creştere a numărului de pasageri până în 2025, Iaşul era singurul aeroport din cele studiate care ar fi avut şanse de a se putea susţine economic din propriile încasări. Conform studiului JASPERS, în 2025, Iaşul ar putea depăşi cifra de un milion de pasageri, putându-se astfel amortiza o investiţie din fonduri europene. Spre comparaţie, Oradea se estima că va ajunge în 2025 la 257.000 de pasageri, iar Craiova, la 185.000.

 

Deși evidența și cifrele sunt diferite, conform estimărilor făcute în Masterplanul elaborat de Ministerul Transporturilor Craiova ar urma să aibă, în 2025, peste 2,5 milioane de pasageri, devenind cel mai important aeroport din provincie, depăşind cu mult Clujul. Pentru Iaşi, Masterplanul apreciază un trafic de 900.000 de pasageri, iar pentru Oradea, 293.000.

 

Citește și Iașul își poate lua ADIO de la AUTOSTRADĂ! Promisiunile lui Victor Ponta și Ioan Rus se transformă într-un drum expres

 

Prin propunerile făcute în Masterplan, Iaşul ar urma să beneficieze de investiţii minime. În schimb, la Bacău ar urma să ajungă 91 de milioane de euro pentru extinderea terminalului de pasageri şi a platformei, creşterea capacităţii portante a pistei şi dezvoltarea unui terminal cargo.

 

Cum însă Bacăul nu a fost recomandat de studiul JASPERS ca finanţabil din fonduri europene, investiţiile ar putea fi făcute doar din bani alocaţi de la bugetul de stat. Directorul Aeroportului, Marius Bodea, a apreciat că o favorizare a Bacăului din bani bugetari ar însemna practic o falimentare voită a aerogării ieşene.

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments