IGS, cu un pas în groapă. Zeci de angajaţi, lăsaţi fără salarii din cauza „războiului Nadolu – Adăscăliţei“

0
355

Scandalul dintre cei doi asociaţi de la una dintre cele mai cunoscute firme de pază din Iaşi se răsfrânge asupra angajaţilor. De câteva luni, instanţele din Iaşi şi Neamţ sunt asaltate de zeci şi zeci de procese prin care angajaţii firmei cer plata salariilor restante. Deputatul Constantin Adăscăliţei, fondator al IGS, dă vina pentru situaţie pe celălalt asociat.

 

Mai mulţi angajaţi ai firmei de pază şi protecţie Independent Guard Security (IGS) Company SRL au acţionat în judecată societatea în ultima parte a lui 2014 şi la începutul acestui an. Aceştia se plâng că, de peste trei luni, nu şi-au mai văzut lefurile, deşi au continuat să muncească. Salariile n-au mai fost achitate din cauza scandalului dintre asociaţi: Ioana Nadolu, o apropiată a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, şi deputatul PSD Constantin Adăscăliţei.

 

A apelat la instanţă pentru lefuri

Unul dintre cei care au acţionat în judecată firma de pază şi protecţie este Gheorghe Cornel Tătaru. Acesta le cere judecătorilor să oblige IGS la plata sumei de 3.320 de lei, reprezentând salariile din perioada iulie – 15 octombrie 2014. „De asemenea, solicit obligarea societăţii la achitarea impozitului şi a contribuţiilor sociale obligatorii aferente contractului meu de muncă, dar şi a cheltuielilor de judecată cauzate de acest litigiu de muncă“, a precizat Tătaru.

El le-a povestit magistraţilor că a fost angajat ca agent de pază pe data de 3 august 2012, iar, potrivit contractului, societatea ar fi trebuit să-i achite salariul pe data de 20 a lunii următoare activităţii prestate. „Angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale privind plata salariilor, deşi am solicitat de mai multe ori acest lucru. Astfel, angajatorul a încălcat prevederile legale din Codul Muncii“, a încheiat reclamantul.

 

 Îngrijorare pentru afacerile deputatului Adăscăliţei, prins într-un război financiar de uzură

Circa 40 de procese

Urmează ca instanţa să stabilească un prim termen de judecată al litigiului de muncă intentat de Tătaru, după care îi vor audia şi pe reprezentanţii IGS, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz.

De remarcat este faptul că, pe lângă Tătaru, şi alţi angajaţi ai IGS au chemat în judecată firma, din acelaşi motiv, pe rolul Tribunalului Iaşi existând mai multe astfel de cereri. Alte acţiuni au fost depuse la Tribunalul Neamţ, localitate în care IGS are un punct de lucru. În total, sunt înregistrate, până acum, circa 40 de procese cu acest obiect.

 

De unde a pornit scandalul

Situaţia delicată din IGS s-a creat după ce, în prima parte a anului trecut, Ioana Nadolu, asociat în firmă împreună cu Adăscăliţei, le-a cerut judecătorilor Tribunalului Iaşi să dispună excluderea acestuia din societate. Femeia, o interpusă a afaceristului Elan Schwartzenberg, le-a povestit judecătorilor ieşeni că are probleme cu Adăscăliţei şi l-a acuzat de diferite mişmaşuri în contabilitatea şi activitatea societăţii.

Schwartzenberg şi Adăscăliţei sunt prieteni vechi şi au fost asociaţi în respectiva firmă, Nadolu fiind „purtătoarea“ acţiunilor. În prezent, Schwartzenberg este fugit din ţară, probabil în Israel, fiind acuzat de infracţiuni economice de către procurori.

Nadolu şi Adăscăliţei mai sunt asociaţi cu drepturi egale şi în societatea RLC Trident SRL, ce are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea de bunuri imobile. Şi în acest caz există o bătălie în instanţă: Nadolu le cere judecătorilor să dizolve societatea, pe motiv că s-ar fi „săturat de comportamentul asociatului Adăscăliţei“, şi să sisteze dreptul de administrare al firmei de către unul dintre fiii lui. Deputatul a fost acuzat că ar fi luat bani din casieria societăţii şi că ar fi pus în pericol situaţia salariilor angajaţilor.

 

 

Citește și Politrucii care au pe conștiință 2.500 de copii. De 6 ani, elevii învață în bar, în Postul de Poliție sau în vestiarul sălii de sport

 

 

„Am făcut cea mai mare greşeală!“

Adăscăliţei susţine că a comis cea mai mare greşeală când a fost de acord să cedeze acţiunile de la IGS. „Doamna Ioana Nadolu, asociată la IGS, are 50% dintre acţiuni. Cunosc situaţia angajaţilor şi am încercat recent să deblochez lucrurile, convocând o Adunare a Acţionarilor, însă doamna Nadolu a refuzat să se prezinte, pentru a rezolva ceea ce era de rezolvat. Dumneaei a şi cerut instanţei să dizolve una dintre societăţi. Nu ştiu la ce anume o ajută acea cerere, adică nu înţeleg care ar fi câştigul dumneaei prin dizolvarea companiei… În orice caz, cred că am făcut cea mai mare greşeală când am fost de acord să cedez 50% dintre acţiunile societăţii!“, a declarat Constantin Adăscăliţei.

Acesta a adăugat că i-a revocat din funcţii pe directorul economic şi pe unul dintre administratorii firmei: „I-am revocat din funcţii deoarece au dispărut cu 200.000 de lei. Am descoperit acest lucru pe baza unor expertize. Cred că erau oamenii doamnei Nadolu şi că încercau să facă evaziune fiscală, la fel cum s-a întâmplat şi la firmele din Bucureşti. Am formulat deja mai multe plângeri penale.“

Nadolu a precizat că nu doreşte să ofere vreo explicaţie referitoare la situaţia creată în cadrul firmei de pază şi protecţie.

 

 Omul de afaceri Ioan Prisecaru nu doreşte să se implice în scandalul IGS

Concurenţa nu comentează

Alţi patroni din Iaşi ai unor firme cu acelaşi profil stau departe de acest scandal. Omul de afaceri Ioan Prisecaru, care deţine grupul de firme Conex, printre care se află şi o societate de pază şi protecţie, a susţinut că nu cunoaşte scandalul de la firma „concurentă“ şi că nici nu îl interesează să comenteze în vreun fel: „E adevărat: avem şi o firmă de pază şi protecţie, dar ea a fost înfiinţată strict pentru paza bunurilor din cadrul grupului nostru. Nu ştiu ce se întâmplă la IGS şi nu vreau să comentez pe marginea subiectului.“

Patronul firmei de pază şi protecţie Gip Est, Dorian Marin, a precizat că a auzit câte ceva despre problemele de la IGS, dar că, la fel, nu vrea să comenteze pe marginea subiectului: „La fel ca toată lumea, de altfel, am auzit despre problemele de la IGS. Dar sunt problemele lor, acolo, «în familie», cum s-ar spune.“

 

 

Afacere cu tradiţie în Iaşi

IGS a fost înfiinţată în an
ul 1995, având iniţial filiale în Roman, Bârlad, Bucureşti, Brăila şi Piatra Neamţ. În 2002, societatea avea un număr de 750 de angajaţi, fiind premiată, cu doi ani înainte, cu locul al VII-lea în clasamentul făcut de CNIPMMR la categoria „Întreprinderi mari“, iar, în 2001, cu locul al VI-lea în acelaşi clasament (ierarhia a fost efectuată în funcţie de profitul net realizat). În 2013, IGS a avut o cifră de afaceri de 6,2 milioane lei şi un profit net de aproape 130.000 de lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments