Contrast: în timp ce la Rebricea primarul îngrijește școlile și nu știe ce să le mai dea profesorilor, în Ștefan cel Mare, Primăria lasă copiii de izbeliște, lăsându-i să înghețe în clase. Unde s-a ajuns: unități de învățământ cu wireless dar cu WC-ul în fundul curții. Cel mai curajos primar din țară, Valerică Radu: „Să-mi dea mie școlile că le modernizez și măresc salariile la profesori”. În Ștefan cel Mare, viceprimarul răspunde în doi peri: „Școala nu e treaba mea!”. În Brahșoaia, până și chiuveta e în curte, copiii învățând perete în perete cu crâșma.
Copii cu hăinuţele pe ei şi cu căciula pe cap, profesori obosiţi şi nemulţumiţi, mult noroi şi grupuri sanitare de Ev Mediu. Aceasta poate fi o scurtă descriere a condiţiilor în care învaţă sute de mii de copii şi în care lucrează câteva mii de cadre didactice. Preţiozitatea discursului guvernamental se opreşte la poarta şcolii, acolo unde încep, de fapt, problemele.
La 30 km de Iași
Comuna Rebricea este în Vaslui, la graniţa cu Iaşul, şi a devenit atipică din mai multe puncte de vedere. Are 9 sate şi 8 şcoli şi 8 grădiniţe, adică în aproape fiecare cătun există câte două unităţi de învăţământ. Din cei 45 de profesori, 30 sunt navetişti, iar jumătate dintre aceştia sunt chiar din Iaşi şi restul din Vaslui. „Drumul a fost reparat şi noi suntem la jumătatea distanţei. Sunt 30 kilometri până la Iaşi şi 30 până la Vaslui. Şi eu sunt ieşeancă”, explică directorul-coordonator, Adriana Maloş.
Aşadar, distanţa până la Rebricea este mai mică decât cea până la Târgu Frumos, iar titularizările „se dau” la Inspectoratul Şcolar din Vaslui, unde concurenţa este mai mică.
Copiii învață cu fesurile pe cap la țară. Sasova, clasă simultană I-IV
Simultan, cu trei copii în clasă
În satul Sasova, şcoala şi grădiniţa funcţionează în aceeaşi clădire, o casă cu 4 camere pe care sunt încă lipite afişele din campania electorală. Intrarea este prin spatele şcolii, amenajată ca un fel de „intrare a elevilor”. De fapt, pe acolo intră toată lumea, pentru că sunt doar două cadre didactice. În micul hol de la intrare sunt aruncate aproape 20 de perechi de încălţări de iarnă, iar pe uşa din dreapta se intră într-o sală aproape goală.
Trei copii desenează apăsat, pe caiete speciale. Cei trei înseamnă şi grădiniţa, şi grupa pregătitoare. Se ridică din bănci curioşi, scandând, monoton, un salut. „Ei sunt 15, de fapt, dar este sezonul virozelor şi al gripelor. Ceilalţi sunt bolnavi”, explică profesoara. La clasele I-IV sunt 13 copii, adică o medie de trei copii pe anul de studiu.
Micuța centrală pe lemne de la Bârzești: primele două ore îngheți, apoi e prea cald
WC-ul în noroi
Cele două profesoare s-au obişnuit să lucreze la simultan, dar se tem că ar putea să-şi piardă locul de muncă din cauza numărului mic de copii. Profesoara de la I-IV nu alocă timp special pentru fiecare an de studiu, ci lucrează în acelaşi timp cu toţi. Poate face asta, pentru că are puţini elevi şi, cumva, o ajută faptul că elevii din clasele mici iau contact şi cu materia predată celor mai mari. Altfel spus, elevul de clasa I aude, timp de patru ani, cum este predată materia celor din clasele superioare şi „prinde din clasă”.
Pentru profesoare totul este minunat, în faţa reporterilor. Copiii sunt minunaţi, programa este minunată, sistemul este minunat iar primarul este, la rândul lui, un om minunat. Şcoala are apă curentă şi centrală termică, dar grupul sanitar este format din două cabine din scândură montate la circa 20 de metri de şcoală. Nu există o alee pietruită, aşa că micuţii, dar şi profesorii, sunt nevoiţi să meargă prin noroi. De aceea, toţi au papuci de schimb.
Deşi în şcoală este cald, copiii sunt cu fesurile pe cap iar unii au şi hainele pe ei. „Din obişnuinţă”, spune una dintre profesoare. Peste câteva săptămâni vor fi evaluaţi de ARACIP şi se tem că inspecţia le-ar putea atrage sancţiuni. Dacă raportul este nefavorabil, după un an şcoala se închide.
Primarul Valerică Radu, din Rebricea, are grijă de școli
Primarul din Rebricea i-ar umple de bani pe profesori
Primăria menține școli mici în toate satele ca să nu se mute lumea. Valerică Radu le-ar da salarii mai mari dascălilor, dar sistemul centralizat nu-i permite. El vrea școlile în administrare locală, că le-ar gospodări de zece ori mai bine.
Accesul reporterilor în şcolile din România este unul greoi, fiind necesară parcurgerea unei întregi proceduri. La ţară însă, şcolile nu sunt păzite iar în rarele situaţii în care există personal administrativ angajat, acesta are un sfert de normă şi se ocupă cu spartul lemnelor şi cu aprinsul focului în sobă sau în centrală, nu cu paza şcolii. Profesorii aplică şi ei ce pot din „directive”: nu discută cu presa decât prin directorul coordonator care, la rândul său, cere aprobarea Inspectoratului Şcolar.
La „centru”, în Rebricea, şcoala este mare şi are grupuri sanitare atât în interior, cât şi în curte. „Sunt circa 600 de copii în toată comuna, adică 8 şcoli şi 8 grădiniţe. Nu am renunţat la învăţământul simultan pentru că în acest moment nu avem cum”, spune directoarea Adriana Maloş. Altfel spus, pe fiecare unitate de învăţământ media este de 37 de copii şi aproape 3 cadre didactice, adică de un profesor la 12 elevi.
„Dacă iei școala și biserica, satul moare”
Comuna are o structură în formă de stea, iar un mijloc de transport nu poate trece nici măcar prin două sate pentru a aduce copiii la şcoala din centru. Altfel spus, ar trebui să facă 8 drumuri diferite ca să aducă elevii la şcoală. „În plus, nici nu avem un microbuz. Ni s-a promis, noi îl aşteptăm şi apoi vom vedea cum facem”, explică Adriana Maloş.
Primarul Valerică Radu are propria lui versiune asupra situaţiei şi se declară un mare susţinător al educaţiei. „Puteam închide şcolile şi grădiniţele şi adunam copiii într-o şcoală. Aşa nu se mai învăţa la simultan. Dar, dacă iei unui sat biserica şi şcoala, acel sat nu mai există. Noi decontăm naveta, chiar dacă profesorii vin de la Iaşi sau de la Vaslui, finanţăm şi un after-school pentru 20 de copii. Decât lapte şi corn, mai bine s-ar da bani pentru o masă caldă, pentru că profesorii acceptă să facă şi voluntariat, de multe ori. Am fi dispuşi să mărim şi salariile profesorilor, dar nu ne permite legea. S-a vorbit despre descentralizare, dar deocamdată sunt doar vorbe, eu nu pot face mare lucru, ca primar. Aş vrea să mi se dea toate şcolile, să mă ocup eu şi de profesori, şi de infrastructură. Aşa, eu am asigurat lemne pentru sobe, am montat şi centrale pe lemne… Nu există canalizare, mă gândesc la asta. Era
mai ieftin să cumpărăm noi un autobuz pentru copii, dar vrem să ţinem şcolile”, susţine primarul.
Un țap la botul calului la crâșma de lângă școală
Brahșoaia: școala de după cârciumă
Condiții proaste în comuna vecină: copiii stau în frig, scheletul unei școli neterminate tronează în Centru, iar șefii Primăriei sunt nepăsători.
Dincolo de Rebricea începe comuna Ştefan cel Mare. Şi aici sunt navetişti, inclusiv de la Iaşi. Până şi medicul din comună locuieşte în Iaşi şi face naveta zilnic. Şcoala din Brahşoaia este ascunsă după o cârciumă sătească. Este un fel de magazin mixt, în care se vând de toate, dar mai ales băutură la pahar.
Şcoala este veche, diformă, cu uşi din lemn corojit. Pe hol este o chiuvetă, singura sursa de apă potabilă. Toaleta este tot în fundul curţii, în noroi, pentru că nici aici nu există canalizare. Încălzirea se face cu lemne arse în sobe de teracotă iar în şcoală este cald, prea cald chiar. Temperatura nu se poate regla decât dacă se deschid uşile, dar există pericolul ca elevii să răcească.
Profesorii ajung primii în şcoală, cu măcar o jumătate de oră înainte de începerea cursurilor şi, rebegiţi de frig, fac focul în sobe. Iarna, când este frig, prima oră este aproape ratată. Se fac exerciţii pentru dezmorţire şi pentru recăpătarea dexterităţii. După o oră sau două, deja este prea cald.
Primăria e mută
Lângă Primăria Ştefan cel Mare se află scheletul unei şcoli. Un parter din cărămidă, cu geamuri termopan. Primăria şi-a amenajat în curte un parc, cu iluminat fotovoltaic, în timp ce şcoala se află în părăsire. Primarul nu este, iar viceprimarul Despina Ciobanu adoptă „tactica” profesorilor. „Nu ştiu cum arată şcolile, ce investiţii s-au făcut, vorbiţi cu directoarea. Nu ştiu dacă se decontează naveta, vorbiţi cu directoarea. Învăţământ simultan? Vorbiţi cu directoarea! Ea vă va spune cum învaţă copiii, nu e treaba mea”, susţine Despina Ciobanu. Investiţiile în infrastructura şcolară aparţin, însă, primăriilor.
„E frig, au răcit!”
La Ştefan cel Mare, directorul coordonator este Luxiţa Ouatu, profesor la şcoala din Bârzeşti. La intrare, câţiva părinţi aşteaptă să iasă copiii de la ore. „Nu sunt condiţii, e frig. Au răcit toţi”, spune unul dintre părinţi.
În biroul directoarei tronează un calorifer electric aflat în funcţiune. „Avem centrală termică pe lemne, avem şi lemne, nu e frig”, spune ea. Acceptă, însă, că reclamaţiile părinţilor sunt întemeiate. „Cade curentul des şi apar probleme. Trebuie golit sistemul, trebuie repornite pompele. În opinia mea, în această zonă este mai sigur cu sobe decât cu centrală. Se întâmplă să rămânem şi câte două zile fără curent”, explică Luxiţa Ouatu.
Citește și Distracție pe banii statului, la DADJ: Brânză azi pune plomba, mâine sare, banul merge în continuare
Încep construcţii, dar nu finalizează
Şi în Ştefan cel Mare sunt mulţi navetişti. Din cei 30 de profesori, 20 fac naveta iar câţiva sunt din Iaşi. „Noi ne bucurăm că se decontează, pentru că până la Vaslui sunt 17 kilometri şi ne costă undeva la 220 lei lunar. La salariile noastre, nu am face faţă”, spune directoarea Ouatu.
Şi la Bârzeşti, lângă şcoală, este un schelet al unei clădiri. „S-au întrerupt lucrările pe timp de iarnă, vor fi reluate. În centru, la şcoala de lângă primărie, au fost probleme cu constructorul, şi acolo este finanţare UE. Acum se fac demersuri pentru a nu se pierde banii. A fost primarul şi a discutat, se vor relua procedurile, dar va dura ceva timp. Când se va termina lucrarea, vom renunţa la simultan. Avem două microbuze şcolare, avem cu ce aduna copiii la o şcoală, dar nu avem şcoala”, spune directoarea Ouatu.
Școală tipic rurală, cu fântâna și WC-ul în curte. România, secolul XXI
Sărăcie cumplită la Bârzești: copiii n-au bani de un caiet
Şcoala din Bârzeşti îmbină tehnologiile moderne cu condiţiile de Ev Mediu. Există Internet wirless, dar WC-ul este în fundul curţii. S-a cumpărat chiar şi un retroproiector, s-au investit peste 20.000 lei într-o centrală termică ce funcţionează doar atunci când E.On nu are avarii.
Profesorii se plâng doar de oboseala drumului şi de salariul ce depăşeşte 1.200 lei în rare cazuri, pentru că s-au obişnuit cu noroiul și frigul. Elevii, la rândul lor, exprimă arareori un punct de vedere, pentru că şcoala, aşa cum este ea, le oferă mai mult decât au acasă. „Chiar dacă mai sunt sincope, aici este cald. Laptele şi cornul contează, pentru că avem copii săraci. Este greu de crezut, dar aceşti copii au la şcoală căldură şi mâncare, ceea ce, în multe cazuri, nu au acasă. Aceasta este o zonă săracă. Eu, ca profesor, fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a preda cât mai bine şi pentru a-i înţelege pe copiii cu care lucrez. Particip cu ei la concursuri, obţinem împreună premii, pentru că asta le creşte stima de sine şi îi ambiţionează. Dar, de multe ori, aceşti copii nu au cu ce să cumpere un caiet”, afirmă Luxiţa Ouatu.
