Mai multe instituții din Republica Moldova, supuse unui atac cibernetic

0
74

Sistemele informatice de la cinci instituții publice din Republica Moldova au fost supuse unui atac cibernetic din afara țării prin intermediul unui soft malițios, relatează independent.md.


Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, informațiile din calculatoarele infectate nu au fost compromise, întrucât virusul a fost depistat în faza incipientă, astfel fiind stopată orice tentativă a virusului de a-și instala componentele în calculatoare, precum și a rula comenzile de pe serverul atacatorilor.

În urma acțiunilor întreprinse de o echipă formată din colaboratori ai SIS, Procuraturii și experții Centrului de Telecomunicații Speciale au fost identificate 6 servere de comandă și control, toate localizate peste hotarele țării.

 

De asemenea, au fost stabilite probe care demonstrează că soft-ul malițios utiliza tehnici de criptare extrem de avansate. Pentru a analiza comportamentul virusului, acesta a fost plasat într-un mediu izolat de rețea, care simulează stația de lucru a victimei

Experții din cadrul CTS atenționează autoritățile și instituțiile guvernamentale asupra riscurilor din mediul on-line și în acest scop recomandă respectarea practicilor esențiale de securitate informațională.

 

Infectarea cu acest tip de virus, de cele mai dese ori, are loc prin e-mailurile de tip phishing, care arată identic unor mesaje de corespondență oficială.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments