20 de arbori de pe strada Sfântul Lazăr din Iaşi au fost marcați în vederea tăierii și înlocuirii, informează radioiasi.ro.
Laurențiu Ivan, directorul Societății Servicii Publice Iaşi, aflată sub autoritatea Consiliului Local, a explicat care sunt motivele pentru care copacii în cauză, majoritatea tei, trebuie doborâți:
„Teii de pe strada Sfântul Lazăr au fost marcați în urma demarării procedurii de înlocuire a arborilor uscați de pe acest bulevard. Fiecare copac uscat a fost identificat, s-au făcut poze, s-a constatat stare de uscare a acestuia. Nu se taie niciun arbore aflat în vegetație, deci numai arbori uscați. După obținerea avizelor, putem trece la tăierea copacilor, urmând ca în cel mai scurt timp să fie replantați”, a declarat Ivan.
El a precizat că acţiunea vine ca urmare a sesizărilor venite din partea unor cetățeni, dar şi din partea inspectorilor de specialitate.
Reamintim că, la Iaşi, în 2013, tăierea copacilor de pe bulevardul Ștefan cel Mare a dus la apariția grupului civic ”Iașul iubește teii”, ce militează pentru replantarea copacilor pe strada din centrul orașului.
(Sursa: radioiasi.ro)