Preşedintele Klaus Iohannis a fost aşteptat, miercuri, în ploaie, de peste 100 de oameni în fața monumentului „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, din Chişinău, unde a depus o coroană de flori.
Oamenii i-au scandat numele şi au striat „Jos hotarul! Vrem unire!”, iar şeful statului român le-a zâmbit şi le-a făcut cu mâna.
Klaus Iohannis s-a deplasat apoi la sediul Universităţii de Stat din Moldova, unde a fost întâmpinat de aproximativ 50 de tineri care aveau bannere pe care scria: „Vrem unire!” şi „Bine aţi venit acasă!”.
(Foto: ziare.com)
Şeful statului urmează să susţină aici un discurs în fata studenţilor moldoveni.
Preşedintele Klaus Iohannis se afla într-o vizită oficială de două zile în R. Moldova, la aproape o săptămână după ce Parlamentul de la Chişinău a votat Guvernul condus de Chiril Gaburici.
Marţi, în prima zi a vizitei, şeful statului a avut convorbiri cu omologul moldovean, cu premierul, dar şi cu liderii principalelor partide politice.
Înainte de a pleca în Republica Moldova, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că merge la Chişinău cu mesajul că România sprijină Republica Moldova şi îşi doreşte un parcurs european al acestui stat.
„Mesajul cu care merg acolo este unul foarte clar: România sprijină Moldova. Noi ne dorim un parcurs european al Republicii Moldova. Este un mesaj pe care l-am dat şi în campanie, după campanie şi cu care voi continua. Sunt bucuros că voi avea ocazia să am toate aceste întâlniri”, a spus Iohannis, în declaraţia făcută la plecare, pe Aeroportul Henri Coandă.
(Sursa: ziare.com)