Un deputat în Parlamentul României, cetăţean român, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, beneficiază de protecţia premierului ungar, Viktor Orban, susţine avocatul său, citat de Digi 24.
Este vorba despre Marko Atilla, deputat UDMR, pentru care la sfârşitul anului trecut, Camera Deputaţilor a dat aviz pozitiv de arestare preventivă. Parlamentarul este urmărit penal şi în dosarul deschis pe numele Alinei Bica. Marko Attila este acuzat de abuz în serviciu, el fiind membru în Comisia de Despăgubiri atunci când omul de afaceri Gheorghe Stelian ar fi primit o despăgubire supraevaluată. Într-un alt dosar, deputatul UDMR a fost condamnat la sfârşitul anului trecut la 3 ani cu suspendare pentru retrocedarea ilegală a unei clădiri.
„Deocamdată se află în Republica Ungară, la Budapesta. El a primit protecţie din partea premierului ungariei Viktor Orban, deci el se regăseşte pe teritoriul statului maghiar. S-a apreciat că în ceea ce-l priveşte pe domnul Marko Attila demersurile judiciare sunt de natură a provoca o puternică reacţie de stat că s-a încălcat dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil şi de aceea s-a decis să i se acorde protecție. În ce constă această protecție? I se permite să rămână pe teritoriul maghiar. Se solicită să se ia măsuri în ceea ce privește clădirea școlii din Sfântu Gheorghe să nu fie naționalizată ca urmare a sentinței de condamnare care este apreciată ca fiind nelegală.”, a declarat avocatul lui Marko Attila, Eugen Iordăchescu.
(Sursa: digi24.ro)