Pasaj aerian la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Municipalitatea a alocat deja 300.000 de lei

0
93

Municipalitatea ieșeană va aloca aproximativ 300.000 de lei pentru realizarea unui important element de infrastructură sanitară din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon”, respectiv pasajul superior care face legătura între corpul de clădire în care se află Unitatea de Primire Urgenţe şi pavilionul ce adăposteşte secţiile de Gastroenterologie şi Cardiologie. Investiţia a fost aprobată în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local ce a avut loc joi, 26 februarie.

 

Lucrarea se impune de urgenţă pentru a restabili circuitul funcţional al pacienţilor şi cadrelor medicale. Noul pasaj va contribui la ridicarea gradului de confort şi igienă intraspitalicească, asigurând condiţii optime de desfăşurare a actului medical specializat.

 

Pasajul aerian va fi de tip tunel, fiind dotat cu lift pentru tărgi, conferind astfel acces direct în sectorul ATI. Pardoselile vor fi realizate din covor PVC, cu proprietăţi antibacteriene, antiseptice şi fonoabsorbante, suprafaţa fiind antiderapantă, rezistentă la produse chimice şi grăsimi. Tavanul va fi confecţionat din gips carton rezistent la foc, iar tâmplăria exterioară va fi vitrată, din perete cortină, cu geam termoizolator cu trei straturi.

 

Durata de execuţie este estimată la trei luni, suprafaţa totală construită fiind de 39 mp. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” funcţionează ca un ansamblu care adăposteşte activitatea a 20 clinici universitare, 5 laboratoare de analize medicale şi două servicii, din care unul de urgenţe, prin care se asigură servicii medicale pluridisciplinare de cea mai înaltă calitate pentru Iaşi şi întreaga zonă a Moldovei.

 

(Sursa: Curierul de Iași)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments