Poliţist din Covasna, reţinut pentru trafic de minore. Fete de 13 ani, obligate să se prostitueze în cluburi de noapte

0
195

Un poliţist din Covasna a fost reţinut, alături de alte cinci persoane, pentru trafic de minori, abuz în serviciu şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate din Braşov, Bacău, Covasna şi Arad au efectuat, miercuri, 14 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad, Bacău,Braşov, Covasna şi municipiului Moineşti,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale formată din şase persoane.

În perioada 2013-2014, suspecţii au recrutat patru minore, ce proveneau din familii dezorganizate, pe care le-au exploatat  prin obligarea la practicarea prostituţiei, în mai multe cluburi de noapte  de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe. Victimele, cu vârste cuprinse între 13-16 ani,  au  fost exploatate sexual contra unor sume cuprinse între 150-350 lei.

”Începând cu vara anului 2013 suspectul F.T.V., având gradul profesional de agent şef principal în cadrul I.P.J. Covasna, a sprijinit grupul infracţional organizat prin aceea că, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu nu a întocmit acte de constatare atunci când a luat cunoştinţă de faptul că în cadrul respectivului club sunt minore care practică prostituţia”, precizează un comunicat al procurorilor DIICOT.

Cei şase suspecţi au fost reţinuţi, urmând a fi solicitată Tribunalului Covasna arestarea preventivă a acestora.

 

 

 

 

Sursa: libertatea

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments