POPULAȚIA ROMÂNIEI scade ACCENTUAT: Numărul deceselor este cu 40% mai mare decât al nașterilor

0
57

În luna decembrie 2014 s-au născut 14697 copii, cu 200 mai puţini decât în luna noiembrie 2014, potrivit datelor anunțate astăzi de Institutul Național de Statistică. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie a fost de 24276, cu 3179 mai multe decât în luna noiembrie 2014 și cu 40% mai mult decât numărul nașterilor înregistrare în aceeași lună.

Sporul natural a fost negativ în luna decembrie, de 9579 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna noiembrie (6200 persoane), mai scrie în comunicatul INS.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna decembrie a fost de 138, în creştere cu 24 faţă de luna noiembrie (114 decedaţi sub 1 an).

Nunți și divorțuri

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna decembrie 4863 căsătorii, cu 1672 mai puţine decât în luna noiembrie. Totodată, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2356, cu 11 mai multe decât în luna noiembrie.

Luna decembrie 2014 faţă de luna decembrie 2013

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1213 în luna decembrie faţă de aceeaşi lună din 2013, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 754 mai mare faţă de luna decembrie 2013.

Sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2014 (9579 persoane), la fel ca în luna decembrie 2013 (7612 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 17 mai mare decât în luna decembrie 2013.

Totodată, numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2014, cu 1004 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 168 mai multe divorţuri în luna decembrie 2014 decât în luna decembrie 2013.

 

 

 

 

 

Sursa: evz

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments