Cel puţin teoretic, de duminică în Ucraina este pace. Un armistiţiu, negociat de preşedintele Ucrainei cu liderii Germaniei, Franţei şi Rusiei, la Minsk, a intrat în vigoare la miezul nopţii.
Şi în ciuda unor tiruri răzleţe de artilerie în noapte, a fost linişte în estul Ucrainei. O intensificare a luptelor în zilele ce au precedat armistiţiul a produs îngrijorare la Washington, iar preşedintele american l-a sunat sâmbătă seară pe omologul sau ucrainean, dar şi pe Angela Merkel. Noi discuţii telefonice vor avea loc duminică între liderii Germaniei, Franţei, Rusiei şi Ucrainei cu privire la implementarea acordului de pace.
Liderul de la Kiev a anunţat oprirea focului, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile ucrainene, la miezul nopţii.
Petro Poroshenko, preşedintele Ucrainei: „Drept prim pas, cer armatei ucrainene, Gărzii Naţionale, unităţilor ministerului de Interne, unităţilor de graniţă şi serviciilor de securitate să oprească focul la ora fix 12 noaptea.”
Rebelii pro-rusi au dat un ordin similar, înainte de ora 12 noaptea. Cu toate acestea, câteva ore înainte ca armistiţiul să intre în vigoare, armele încă îşi spuneau cuvântul, în special în preajma localităţii cheie Debaltseve, unde câteva mii de soldaţii ucraineni sunt asediaţi de rebeli.
Fapt rar, un atac a vizat sâmbătă seara şi centrul oraşului Donetk, iar doi oameni au murit. Proiectilul a căzut foarte aproape de locuinţa liderului rebelilor. Intensificarea luptelor ridică semne de întrebare în legătură cu trăinicia acordului. Printre soldaţi, fie ucraineni, fie rebeli, nimeni nu îndrăzneşte să spere la pace.
Luptător pro-rus: „Nu mă aştept la o încetare a focului, întrucât ucrainenii nu îşi ţin cuvântul.”
Soldat ucrainean: „Am auzit de un aşa-numit armistiţiu. Am mai avut acorduri în trecut, iar rebelii le-au încălcat frecvent.”
Un jurnalist independent, care a urmărit luptele din tabăra rebelilor, are la rândul lui dubii că armistiţiul va avea viaţă lungă.
Maxim Clarke, jurnalist: „Erau simpli civili înainte de începerea conflictului. Au pus pauză la tot, au sacrificat tot ce au avut pentru acest conflict, pentru republicile autoproclamate. Ideea că vor pune armele jos şi îşi vor da mâna cu cei care le-au fost inamici pur şi simplu nu este realistă.”
Armistiţiul este o primă etapă, însă crucială, dintr-un proces anevoios menit să aducă pacea în estul Ucrainei. Următorul pas este retragerea, duminică şi luni, a armamentului greu din spaţiul de conflict, pentru crearea, în următoarele două săptămâni, a unei zone demilitarizate, care să despartă cele două tabere.
Sursa: stirileprotv