Preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi în cele 41 de oraşe reşedinţă de judeţ din România a scăzut cu doar 0,3% în ultimul semestru al anului trecut, până la nivelul de 678 euro/mp, conform evoluţiei indicelui calculat de compania de evaluare Darian, transmite Capital.
Cel mai scump oraş din ţară rămâne Bucureştiul, cu un preţ mediu de 965 euro/mp, urmat îndeaproape de Cluj-Napoca cu 932 euro/mp şi Timişoara cu 860 euro/mp. Comparativ cu perioada de început a crizei, prețurile apartamentelor vechi au scăzut la nivel naţional cu circa 40%.
„Această mică scădere a preţurilor s-a simţit extrem de puţin pe piaţa liberă, opinia agenţilor care acţionează pe piaţa rezidenţială fiind de stabilitate a preţurilor. Preţurile la nivel național au scăzut spectaculos de la mijlocul anului 2008 până azi. Pentru apartamentele vechi s-a înregistrat o scădere de aproximativ 40%”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele Darian.
În cele 15 oraşe considerate poli de dezvoltare analiza Darian constată că preţurile sunt cuprinse între 558 euro/mp la Arad şi 932 euro/mp la Cluj Napoca, rezultând astfel o medie la nivelul polilor de 763 euro/mp, similară cu nivelul înregistrat în semestrul trecut, dar cunoscând o depreciere substanțială de 41% faţă de perioada de început a crizei.
La nivelul principalilor poli de dezvoltare, cea mai mare scădere din semestrul doi al anului trecut, comparativ cu primul semestru din 2014, a fost înregistrată în Arad (-1,8%), urmată de Bacău (-0,8%) și Craiova (-0,7%). Dintre cei 15 poli principali de dezvoltare, şase oraşe au înregistrat mici evoluții negative, şase oraşe au prețuri în stagnare, iar trei orașe (printre care și Capitala) au înregistrat mici creșteri de preţ.
Dintre oraşele mici, cu populaţie sub 125.000 locuitori, apartamentele vechi s-au vândut cu cel mai mare preţ în Buzău şi în Suceava (peste 700 euro/mp), pe când cel mai mic preţ este prezent în Reşiţa, unde preţul de tranzacţionare a apartamentelor vechi se situează la 449 euro/mp. Pentru semestrul al doilea al anului 2014, media la nivelul oraşelor mici este de 573 euro/mp, în scădere cu doar 0,6% faţă primele şase luni din 2014.
În ceea ce privește apartamentele nou construite, media la nivel național pentru ultimele şase luni din 2014 a fost de 776 euro/mp. Capitala a deținut supremația și în ceea ce privește prețurile apartamentelor noi, de aproximativ 1.137 euro/mp – singurul oraș din România cu prețuri de peste 1.000 euro/mp, dar în scădere cu aproximativ 32% față de perioada de început a crizei. Pe locul doi se află Cluj Napoca, cu un preţ mediu de 982 euro/mp şi pe locul al treilea regăsim Iaşi, cu 963 euro/mp.
Prețurile medii de tranzacționare aferente caselor au cunoscut o ușoară scădere, de aproximativ 0,17% la nivel național. În Bucureşti, preţul caselor a crescut cu 3,1%, până la valoarea de 1.070 eurp/mp. Pe locul al doilea este Cluj Napoca, cu un preţ mediu de 870 euro/mp şi pe locul al treilea Constanţa, cu 838 euro/mp.
(Sursa: capital.ro)