Primul selfie făcut în spaţiu, un autoportret al astronautului american Buzz Aldrin, realizat în timpul unei ieşiri în afara vehicului spaţial, în 1966, va fi scos la vânzare pe 26 februarie, la Londra, într-o licitaţie unde vor putea fi adjudecate 600 de imagini din arhiva NASA.
Fotografia a fost realizată în timpul misiunii spaţiale Gemini 12, în 1966, când Buzz Aldrin trebuia să testeze o serie de echipamente considerate vitale, în atmosferă. Astronautul american a profitat de ocazie şi şi-a făcut o poză. Autoportretul lui Aldrin face parte dintr-o colecţie de 600 de imagini, cea mai mare parte dintre ele inedite, scoasă la licitaţie de Agenţia spaţială nord-americană.
Una dintre imaginile memorabile din colecţie este o fotografie din 1969, anul în care Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună. NASA a descoperit această imagine foarte clară la două decenii după ce a fost realizată, înfăţişându-l pe Neil Armstrong în faţa unui modul. Fotograful a fost Buzz Aldrin. Fotografia fusese uitată într-o arhivă a NASA din Houston, Texas.
Licitaţia organizată de Bloomsbury Auctions, care va avea loc la Londra, pe 26 februarie, aduce la lumină mai multe fotografii realizate de astronauţi deveniţi artişti. În licitaţie vor fi vândute şi imagini precum una realizată de John Glernn, primul om care a dus o cameră foto în spaţiu, şi cea în care apare Alan Bean pe Lună, cu imaginea fotografului reflectându-se din vizorul căştii de astronaut, realizată pe 12 noiembrie 1969, în cadrul misiunii Apollo 12.
Preţurile estimate pentru aceste fotografii variază de la câteva sute de euro până la zeci de mii de euro.
Sursa: descopera