Cel mai recent sondaj Inscop Research arată că românii sunt mulţumiţi într-un procent covârşitor de începutul de mandat al lui Klaus Iohannis. Totodată, repondenţii vor rămânerea în funcţie a actualului premier. Totodată, doresc ca PNL să vină la putere doar în urma unor alegeri şi nu după printr-o alianţă cu Vanghelie ori Geoană. Detaliile vin de la Viorela Grecu.
La aproape două luni de la instalarea sa în funcţie, Klaus Iohannis îşi menţine cota ridicată de popularitate. Peste 75,5% dintre români se declară mulţumiţi de modul în care Iohannis a început mandatul şi doar 12,9% sunt nemulţumiţi.
Demisia premierului împarte populaţia în două grupuri aproximativ egale, dar situate la poli opuşi. Astfel, 41,8% dintre respondenţi sunt de acord cu demisia premierului, în timp ce 41,2% refuză să accepte această posibilitate.
În ce priveşte posibila instalare a unui Guvern PNL, 52,4% dintre respondenţi consideră că liberalii trebuie să revină la guvernare în urma unor alegeri. Românii apreciază şi colaborarea actuală dintre preşedinte şi premier.
De asemenea, 91,2% dintre români vor ca politicienii cu condamnări definitive în justiţie să se retragă din funcţiile deţinute.
Sursa: rtv