Sâmbătă de poveste pe Valea Prahovei. Turiştii au făcut plajă şi au băut bere la 10 grade Celsius

0
85

A fost o zi autentică de primăvară, cu peste 10 grade, chiar şi pe pârtiile de altitudine de la Cota 2000 din Sinaia. Aşa că mulţi n-au stat pe gânduri şi au renunţat la haine groase şi incomode pentru a face plajă.

În scurt timp,tradiţionalul vin fiert a fost eclipsat de berea rece băută cu poftă la terasa.

Pe Valea Prahovei a fost o sâmbătă de poveste. La mare altitudine zăpadă măsoară încă aproape un metru, aşa că soarele, oricât de puternic ar fi, nu a putut să o topească.

Şi să nu credeţi că doar bucureştenii au invadat Sinaia. Pa pârtia de la Cota 2000 i-am găsit bucurându-se de schi şi pe doi turişti veniţi de la Londra!

„Suntem prieteni, e foarte frumos aici, îmi place zăpada”, a spus unul dintre ei.

La prânz, temperatura a urcat până la 10 grade şi vremea părea potrivită pentru jumătatea lunii aprilie, aşa că mulţi turişti au lăsat schiurile deoparte şi au trecut la plajă.

„E şi soare ne şi bronzam , ne-am îmbrăcat cam gros dar e ok”, a spus un turist.

A fost aşa de cald încât unii au simţit nevoia să se răcorească cu o bere.

Meteorologii confirma că şi mâine la munte va fi mai cald decât în mod normal, însă pe seara se adună norii.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments