Lupta pentru locul 3 mondial este în continuare una strânsă între Simona Halep și Petra Kvitova. Românca ar putea fi depășită din nou de jucătoarea din Cehia lunea viitoare, pe data de 2 martie.
Simona Halep și Petra Kvitova sunt protagonistele unui spectaculos duel dat pentru a treia poziție mondială, cu toate că anul acesta nu au disputat niciun meci direct. Numărul 1 al României și prima jucătoare a Cehiei (cele două fiind cunoscute și pentru relația lor de amiciție) s-au depășit una pe alta, în ultimele 2 săptămâni, în clasamentul WTA, iar lupta ar putea continua.
Simona a fost depășită de Petra înaintea turneului de la Dubai, atunci când celor două le-au fost retrase punctele câștigate anul trecut în cadrul turneului de la Doha (situație apărută după ce Doha a făcut schimb cu Dubaiul în ierarhie). Românca, deținătoarea titlului, a pierdut cele mai multe puncte, motiv pentru care a fost depășită de cehoaică.
Halep a câștigat din nou turneul de categorie Premier 5, de această dată la Dubai, astfel că săptămâna aceasta a depășit-o din nou pe Kvitova. S-ar putea ca ea să rămâne pe acest loc doar până pe 2 martie.
Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha, după ce a acuzat dureri survenite în urma meciurilor de la Dubai. În schimb Kvitova a rămas în competiție și dacă va ajunge în finala turneului va urca din nou pe locul 3, Simona urmând să cadă pe 4.
În acest moment Simona mai poate spera doar ca Petra să nu ajungă în finala la Doha, pentru a nu fi depășită din nou în clasament. Timp de circa o lună de zile Halep nu mai are cum să câștige foarte multe în clasament, ea având de apărat puncte importante, în schimb (semifinală Indian Wells), astfel că această luptă strânsă va continua.
Sursa: romanialibera