În anii ’80, când a stat închis, pentru delapidare, la Penitenciarul Bacău, Sorin Ovidiu Vîntu a dat mai multe note informative despre colegii de detenție. După eliberare, el a fost urmărit de Securitate deoarece organiza în casă un soi de club științifico – fantastic. Fostul mogul Sorin Ovidiu Vîntu (60 de ani) a fost recrutat de Securitate în închisoare, pe 26 mai 1983, și a semnat un angajament cu numele de cod „Nuș”. El ar fi dat 13 note informative, din care numai trei au fost descoperite.
Potrivit dosarului de la Curtea de Apel București prin care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) cere constatarea calității de colaborator al Securității pentru fostul mogul media, Vîntu a declarat despre deținutul Dumitru Tărâță, de la camera 8, că „este în vârstă, fără posibilități intelectuale deosebite, dar posedă o viclenie nativă, dublată de o mare experiență de viață, prin care a avut neșansa să treacă (fost deținut politic, fost deținut de drept comun)”. Așa se arată în nota transmisă ofițerului de Securitate pe 19 mai 1984 și semnată cu pseudonimul „Nuș”.
Vîntu a fost sfătuit să se apropie de Tărâță și să-l determine să renunțe la asemenea discuții. După întâlnire, SOV a povestit ofițerului că „face apologia acelor vremuri. A afirmat că făcea parte dintr-o grupare legionară în perioada postbelică. Am încercat să-i temperez aceste porniri. Mi-a replicat că sunt tânăr și că nu am de unde cunoaște realitățile acelor vremuri”, raporta Vîntu câteva zile mai târziu.
Aurul din Paris
Un alt coleg de închisoare denunțat de viitorul mogul media a fost Francisc Giurgilă. Pe 14 septembrie 1983, Vîntu arăta că a aflat despre colegul său că „după efectuarea pedepsei va trece în Franța, unde are o mătușă, la periferia Parisului, cu o cantitate neprecizată de aur. După expresiile lui, respectiva ar fi mare. Cu acest obiectiv în față a vrut să plece și prima oară”, se arată în altă notă informativă semnată de „Nuș”.
L-a pârât pe „potecar”
Un alt denunț îl privește pe Geo Rădulescu, despre care Vîntu a precizat că „a luat legătura cu Ion din comuna Târca (lângă Reșița). Individul este „potecar” de profesie, el i-a îndrumat pe cei doi spre graniță, pentru a ajunge la Biserica Albă, un sat din Iugoslavia. Ei s-au rătăcit și au trecut din nou în țară”. După aceste note, ofițerul de Securitate l-a lăudat pe Vîntu într-un raport intern. „Informatorul a furnizat date cu un ridicat conținut operativ, a respectat linia de conduită, a dat dovadă de tact și discernământ”, se arată în documentele de la dosar.
Cenaclu SF, acasă la Vîntu
După eliberarea din penitenciar, pe 26 decembrie 1985, Vîntu a acceptat să continue colaborarea cu Securitatea dar, în același timp, s-a ales cu dosar de urmărit. „A fost semnalat că, împreună cu alte persoane din anturajul său, se adună la domiciliul lui, prilej cu care, sub influența știrilor ce se audiază la postul «Europa Liberă», inițiază comentarii ostile la adresa orânduirii social- politice din țara noastră. În plus, are preocupări de redactare a unor scrisori al căror conținut nu este cunoscut până în prezent”.
Despre Vîntu, securiștii mai notau în dosarul „Sorin” că „la domiciliul său ar funcționa un cenaclu cu caracter științificofantastic, la ședințele căruia Vîntu, împreună cu persoanele din anturajul său, pun în discuție subiecte literare al căror conținut este necorespunzător”.
Voia să plece din țară
Îngrijorat de „cenaclul” din apartamentul lui Vîntu, pe 2 februarie 1989, maiorul de Securitate Vasile Alexoae îl cheamă la raport. În 1988, fostul deținut depusese un memoriu la Ministerul de Interne, prin care cerea un loc de muncă corespunzător sau emigrarea. Sorin Ovidiu Vîntu a declarat atunci că „stă acasă, scriind pentru sine”.
Ofițerii au mai consemnat atunci declarația lui Vîntu potrivit căreia „subiectul nu are legătură cu politica, ci cu zona oniricului”. În acest context, el a afirmat că „mulți din scriitorii de valoare ai țării nu publică pentru că nu scriu în spiritul politicii culturale. A dat și trei nume: Nicolae Breban, Gabriela Ada meșteanu și Augustin Buzura”, se mai arată în procesul verbal al întâlnirii. În document se mai precizează că Vîntu „nu participă la activitățile literare organizate – cenaclul literar din municipiu – datorită lipsei de valoare a celor care sunt membri”.
De la pompieri la speculă
În decembrie 1987, Vîntu a fost abandonat ca informator deoarece nu a reușit să se infiltreze în mediul pompierilor din Roman, loc unde a fost instruit să ajungă. Contrar instructajului, anturajul lui Vîntu era unul diferit. Astfel, „în procesul verificării s-a stabilit că informatorul are un anturaj necorespunzător format din țigani, bișnițari, elemente fără ocupație, cu care consumă frecvent băuturi alcoolice. Nu a reușit să se infiltreze în mediul pompierilor din Roman, pentru care a fost instruit. A fost propus pentru încetarea legăturii”, se arată într-un alt raport al maiorului Constantin Aioanei.
Bișniță cu Sergiu Nicolaescu și trafic cu mercur
La rândul lui, Vîntu a fost turnat de cunoscuți. Astfel, potrivit unei note informative din 4 martie 1986, semnată „Jan”, se arată că Vîntu făcea bișniță cu bunuri procurate de la studenții străini din Iași și Brașov.
Astfel, Jan susține că, în 1981, Vîntu i-a cerut să-l ducă cu mașina la București, la o vilă de pe lângă Operă și la studiourile Buftea. „Acolo s-a întâlnit cu Sergiu Nicolaescu, de la care a primit 40.000 de lei, contra unor bunuri. Întâlnirea a vut loc la restaurantul Cișmigiu”. O altă turnătorie îl acuză pe Vîntu de trafic cu mercur. Potrivit unei note către Securitate, el ar fi dus două bidoane de mercur de câte 3 litri (cântărind în realitate 45 de kilograme fiecare) la Timișoara, pentru a fi vândute în Iugoslavia.
Potrivit Hotnews, în 2010, Sergiu Nicolaescu a negat că i-ar fi dat 40.000 de lei lui Vîntu, dar a recunoscut că-l știa dinainte de 1989. Următorul termen de judecată în acest caz a fost stabilit pe 17 martie.
Sursa: evz
