Strategia energetică a României va fi gata în toamnă. Gazele din Marea Neagră, impact major

0
75

Strategia energetică a României ar putea fi gata în septembrie – octombrie 2015, a declarat, luni, Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, la un forum de specialitate.

Potrivit ministrului Energiei, strategia ar fi trebuit însoțită și de o strategie de reindustrializare, informează Agerpres.

„Dacă vorbim despre consumuri energetice, trebuie să știm ce poate fi dezvoltat: industria metalurgică, auto, agricultura cu irigațiile și așa mai departe. Trebuie să știm cât vom consuma, unde vom consuma. Numai că în acest moment nu avem o idee în zona de reindustrializare și la nivelul ministerului va trebui să găsim un răspuns, să mergem în mod evident pe eficientizare, pe asigurarea unui mix energetic care să ne asigure și confortul și competitivitatea”, a spus Gerea.

Potrivit lui Gerea, dincolo de această problemă a strategiei care urmează să fie finalizată în septembrie — octombrie, mai există o problemă și anume următorul pas în relația cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europenă și Banca Mondială.

„România ar trebui să aducă gazele produse în Marea Neagră în piaţă şi să se poziţioneze ca o ţară relevantă în transportul de gaze din regiune”, a declarat în cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar Vasile Iuga, managing partner al firmei de consultanţă şi audit PwC South-East Europe.

 

 

 

 

Sursa: realitatea

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments