Studiu despre cât de poluat este aerul din jurul blocurilor. Prin centrala din perete ies 70 de produși cancerigeni!

0
1599

 

Studiul realizat de UMF Cluj arată cum blocurile sunt învelite într-un aer îmbâcsit, plin de compuși toxici. Produșii de ardere sunt eliminați prin ferestre exact în zona noastră de respirat. 70 de specii cancerigene s-au descoperit în compușii rezultați din arderea metanului. În timp, proprietarii din blocuri suferă amețeli, discomfort, dureri de cap și probleme de respirație.

Centralele termice vechi, dar mai ales branşamentele la reţeaua de gaz pot pune în pericol siguranţa ieşenilor. Specialiştii în domeniu recomandă verificarea o dată la doi ani a centralelor termice de apartament pentru a se asigura că aparatul satisface cerinţele de funcţionare în condiţii de siguranţă. Verificarea/revizia instalaţiei de utilizare a gazelor naturale şi a centralei termice de apartament se efectuează de către persoane juridice autorizate.

De asemenea, puţini ştiu că perioada de funcţionare a unei astfel de centrale este de aproximativ 10 ani. Astfel, mii de centrale termice funcţionează în apartamentele ieşenilor de aproximativ 20 de ani, reprezentând adevărate „bombe cu ceas“, care pot oricând exploda şi crea mari pagube.

Şi mai mare este pericolul atunci când centralele termice de apartament sunt reparate de persoane neautorizate, fie branşamentele la reţeaua de gaz sunt realizate pe baza unor improvizaţii.

Evacuările centralelor murale elimină gazele exact în zona de respirat a locatarilor

Primul pericol: scăpările de gaz

Conform specialiştilor, cele mai mari probleme ale instalaţiilor de încălzire din apartamentele ieşenilor sunt instalaţiile de gaz de la centralele termice. Astfel se descoperă scăpări de gaz exact sub centrala termică, chiar dacă acele conducte au fost verificate recent de echipele E.ON. Marea problemă este că posesorii centralelor fie nu şi-au achiziţionat detectoare de gaz, fie s-au orientat spre detectoare de gaz turceşti – cele mai ieftine, dar inutile. Cele mai ieftine detectoare de gaz costă 150 de lei, însă nu se recomandă achiziţia lor, pentru că acestea pot doar să avertizeze asupra scăpărilor de gaz, dar nu reuşesc să oprească alimentarea cu gaz. Detectoarele de gaz capabile şi să oprească alimentarea costă minimum 250 de lei.

Poluarea prin produşii de ardere

Potrivit unui studiu efectuat de patru profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj (medic chimist Gheorghe Benga, consultant ştiinţific Douglas P. Fowler, profesor chimist Iovanca Haiduc şi medic Ioan Mihai Năstase), metanul, sub formă de gaz natural, a fost considerat până nu de mult cel mai curat combustibil pentru producerea energiei termice şi termice, dar recent s-au identificat în gazele de ardere existenţa a cel puţin 70 de specii de produşi cancerigeni. Gazul natural conţine metan drept component principial, dar şi alte hidrocarburi, odoranţi ce conţin sulf, radon (radioactiv), dar şi o varietate de impurităţi.

Problemele de respirație în aglomerările urbane sunt provocate și de gazele de la centralele de apartament

Toate gazele vin drept în nas

Pe lângă aceasta, în centralele de apartament gazul natural este ars în aer, care conţine ca o componentă majoră azot, ce generează oxizi de azot. Mai mult, prin ardere sunt generaţi radicali liberi. Evacuînd gazele arse de centralele termice de apartament prin coşurile orizontale, ce străpung pereţii exteriori ai blocurilor direct în vecinătatea ferestrelor sau balcoanelor, toţi poluanţii sunt aduşi în zona de respirat. De aceea, concentraţiile de poluanţi în gazele evacuate de centralele de apartament nu trebuie comparate cu valorile limită de emisie ci cu concentraţiile de emisie. Afectaţi de gazele emise de centrale pot fi chiar proprietarii acestora, deoarece aceste gaze pot reintra în apartament, în funcţie de mişcările aerului. Formarea unui înveliş de aer poluat în jurul blocurilor de locuinţe este perceput de locatarii acestora prin apariţia în aer a unui miros specific de gaze arse, înţepător, înnecăcios, care crează disconfort, provoacă tuse, probleme de respiraţie, dureri de cap, ameţeli sau greaţă.

 Aproape săptămânal vedem la știri: încă o centrală termică a explodat la bloc

Tragedii în urma exploziei centralelor termice

În ultimele luni, în mai multe localităţi din ţară s-au produs explozii ale centralelor termice. Din nefericire, o persoană a murit şi altele au fost rănite, inclusiv copii.

Pe 16 decembrie 2014, un bloc din Brăila a fost grav avariat în urma unei deflagraţii puternice. Centrala termică a unui apartament situat la primul etaj a explodat, proprietarul, un bărbat de 80 de ani, decedând. Explozia a fost urmată de un incendiu, mai mulţi locatari, inclusiv copii, având nevoie de îngrijiri medicale din cauza fumului inhalat.

Cu o zi înainte, pe 15 decembrie, un conac boieresc din localitatea suceveană Zvoriştea, vechi de peste 100 de ani, a fost complet distrus de un incendiu. Pompierii au declarat că incendiul a pornit de la centrala termică. Proprietarii, care erau în casă, nu au reuşit să-şi ia nici măcar actele cu ei când au fugit din calea flăcărilor.

Citește și Dreptate smulsă cu forcepsul: „Nu mă las până când Apavital nu plătește moartea soțului meu!”

O explozie, neurmată însă de incendiu, s-a produs, pe 4 februarie 2015, într-un apartament din municipiul Bacău, ca umare a avariei produse la o centrală termică. Proprietarul locuinţei, un tânăr în vârstă de 32 de ani, nu s-a aflat în zona deflagraţiei şi a suferit răni uşoare, dar suflul exploziei a produs pagube materiale în apartament, precum şi unui autoturism parcat lângă blocul de locuinţe.

Ultimul exemplu este cazul celor 17 copii de la şcoala generală din Tâncăbeşti – Ilfov, care au ajuns pe 18 februarie la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Măsurătorile efectuate în şcoală au semnalat o creştere a valorilor monoxidului de carbon în unele încăperi, inclusiv în clasele în care a avut loc incidentul. Verificările au stabilit că în incinta şcolii respective există două centrale termice, care reprezintă posibila cauză a intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Până la finalizarea verificărilor tehnice şi remedierea situaţiei, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat factorilor responsabili închiderea respectivei unităţi de învăţământ.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentRegizorul “Wild Carpathia”, JENAT de prejudecățile Channel 4
Articolul următorMĂRŢIŞOARE create de artiști, la PALAS MALL
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments