Taxa pe ruină: Proprietarii caselor lăsate în paragină vor fi supraimpozitaţi

0
64

Proprietarii caselor lăsate în paragină vor fi supraimpozitaţi de până la cinci ori mai mult decât în prezent, a anunţat ministrul finanţelor, Darius Vâlcov.

Ministerul Finanţelor şi-a însuşit propunerea Asociaţiei Municipiilor din România ca primăriile să supraimpoziteze proprietarii care îşi neglijează proprietăţile şi o va include în Codul Fiscal cu intrare în vigoare  de la 1 ianuarie 2017.

„Propunerea era de până la de cinci ori. Asta înseamnă că într-o localitate poate să nu crească, în alta, unde primarul consideră că aspectul este destul de degradat şi că loveşte în interesul oraşului, consiliul local să poate să o aplice”, a declarat Darius Vâlcov.

 

„Ministerul de Finanţe a fost de acord cu măsura, dar cu aplicare de la 1 ianuarie 2017, astfel încât actualii proprietari să-şi ia măsuri de prevenire, ori să repare aceste clădiri, ori să le vândă”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Asociaţiei Municipiilor din România.

 
 

Până atunci, însă, primăriile trebuie să facă un inventar al terenurilor şi clădirilor lăsate în paragină.

 

„Mi-e greu să cred că vom reuşi în 2017 să avem un inventar complet al imobilelor. Aici este marea problemă. Nu avem nici măcar hărţi bune nici cu numere poştale, darămite să ştim cine locuieşte într-un imobil care este lăsat să se degradeze”, spune Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments