Cel puțin 17 persoane și-au pierdut viața într-un incendiu care a distrus parțial, joi, un centru comercial din sudul Chinei, au informat vineri autoritățile, potrivit Agerpres.
Incendiul a izbucnit la ultimul nivel al unei clădiri cu patru etaje în orașul Huidong, în provincia dens populată Guangdong.
Operațiunile de salvare au durat 18 ore, au indicat autoritățile locale din Huidong, potrivit Agerpres.
Nouă responsabili ai centrului comercial au fost plasați în arest preventiv pentru a răspunde la întrebările poliției, o anchetă fiind deschisă pentru a stabili cauzele dezastrului.
În iunie 2013, un abator de păsări în partea de nord-est a țării a fost distrus parțial de un incendiu, ce s-a soldat cu 121 de morți, în cea mai cumplită tragedie produsă în mai bine de un deceniu în China, unde normele de securitate nu sunt de multe ori respectate.
Sursa: realitatea