Ucraina refuză să plătească pentru gazele livrate de Gazprom separatiștilor, anunță Naftogaz

0
54

Ucraina va refuza să plătească gazele naturale pe care grupul rusesc Gazprom a început să le livreze teritoriilor din estul separatist al Ucrainei, a anunțat joi președintele director general al companiei naționale ucrainene Naftogaz, citat de AFP.

‘Naftogaz nu va plăti pentru că noi nu avem nicio posibilitate să controlăm ce cantitate de gaze va fi trimisă în aceste teritorii și nici care va fi utilizarea lor’, a declarat Andrii Kobolev într-o conferință de presă, precizând că compania sa și-a reluat livrările de gaze spre estul Ucrainei, întrerupte din cauza luptelor.

Decizia Gazprom de a livra gaze Estului rebel ucrainean este ‘inacceptabilă’ și ‘contrară contractului existent’, a adăugat Kobolev.

Rusia a indicat joi că a început să furnizeze gaze teritoriilor din estul Ucrainei, controlat de separatiști. ‘De la 16h00 (13h00 GMT), Gazprom livrează gaze Ucrainei, inclusiv prin stațiile din Prohorovka și Platovo într-un volum de 12 milioane m.c. zilnic’, a declarat șeful grupului rusesc Alexei Miller, citat de agențiile ruse de presă. Acestea sunt două puncte de intrare a gazelor rusești în Ucraina, unul la nivelul regiunii Donețk, iar celălalt — în regiunea Lugansk, două fiefuri separatiste.

Miller a indicat că aceste livrări se fac ‘în virtutea contractului în vigoare’ între Gazprom și operatorul ucrainean Naftogaz. Anterior, premierul rus Dmitri Medvedev indicase că Rusia ar putea furniza gaze în calitate de ‘ajutor umanitar’ teritoriilor rebele, care denunțaseră întreruperea brutală a livrărilor.

Din cauza conflictului care opune cele două societăți, Rusia nu mai furnizează gaze Ucrainei decât cu condiția ca Kievul să-și plătească facturile în avans pentru volumul de gaze cerut.

 

 

 

 

Sursa: agerpres

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments