Comandantul Secţiei Judeţene de Informaţii Dâmboviţa, Marin Constantin, directorul actual al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea dar şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, sunt acuzaţi, în denunţul penal depus la Parchetul General de către fostul ofiţer al SRI, Adrian Radu, că ar fi aprobat detaşarea lui Florian Teodor Andronach, ofiţer activ al Secţiei Judeţene de Informaţii Prahova , la instituţia condusă acum de Cazanciuc.
Adrian Radu a prezentat şi două declaraţii de avere, din 2013 şi 2014, ale lui Florian Teodor Andronache, consilier la ministerul Justiţiei, din care reiese că acesta ar fi ofţier SRI activ.
Astfel, consilierul ministrului Justiţiei şi-a trecut în declaraţiile de avere pe anii 2013 şi 2014 la rubrica „venituri obţinute din salarii” sume de bani castigate în calitate de ofiţer al Serviciului.
Mai mult, fostul ofiţer SRI precizează în denunţul penal că Florian Andronache este şi finul ministrului Justiţiei.
Adrian Radu îl acuză şi pe actualul director al SRI, Florian Coldea, că nu a verificat dacă şeful Secţiei Judeţene de Informaţii Dâmboviţa, Marin Constantin, a făcut poliţie politică şi l-a numit astfel în funcţie în condiţiile în care, spune Radu, acesta ar fi lucrat înainte de 1989 în fosta Securitate.
Şi nu e singura acuzaţie. Fostul ofiţer SRI îl acuză pe Coldea că nu l-a informat pe preşedintele ţării cu privire la problemele penale ale fostei şefe DIICOT, Alina Bica.
(Sursa: b1.ro)