VIDEO. 14 ore de NEGOCIERI CRÂNCENE, la Minsk. Putin anunță PACEA în Ucraina

0
65

După mai bine de 14 ore de negocieri tensionate la Minsk, liderii Franței, Germaniei, Rusiei și Ucrainei au ajuns la un acord privind încetarea focului în estul Ucrainei. Acordul prevede o zonă demilitarizată de 70 de kilometri.

 

În cursul dimineții, președintele ucranian Petro Poroșenko declarat că Rusia pune condiții inacceptabile, anunțând că „nu e nicio veste bună” cu privire la negocierile de la Minsk.

 

Într-o scurtă declarație de presă, făcută în cursul amiezii, președintele rus Vladimir Putin anunța că s-a ajuns la un acord privind conflictul din Ucraina, urmând ca armistițiul să intre în vigoare duminică, 15 februarie.

 

 

Pe plan politic, acordul prevede retragerea pe fond legal din regiunile de est ale Ucrainei, afectate de lupte și rămase fără nicio finanțare. Procesul trebuie urmat de un plan de reformă, în care este în joc viabilitatea statului ucrainian.

 

Pe teren, luptele continuă. Armata ucrainiană a anunțat că a pierdut cel puțin 19 soldați în ultimele trei zile, dintre care cinci în tiruri de rachetă, marți seara.

 

La negocieri au participat cancelarul german, Angela Merkel, președintele francez, Francois Hollande, președintele rus, Vladimir Putin, și președintele ucrainian, Petro Poroșenko.

 

Reamintim că Ucraina a anunțat că doi militari au murit în ultimele 24 de ore pe fondul atacurilor din estul țării.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentVIDEO. PARODIE excelentă a controversatului film „50 Shades of Grey"
Articolul următorMedalii de aur și argint câștigate în Thailanda de inventatorii ieșeni
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments