Elena Udrea a ieșit de la ședința de la Înalta Curte, unde s-a judecat cererea DNA de arestare preventivă. Fostul ministru a declarat că știa că Dorin Cocoș a finanțat campaniile PDL, însă nu știa în ce fel și cu ce sume.
„A trebuit să vorbesc despre lucrurile pe care le-am făcut ca ministru și de care eu sunt mândră. Îmi pare că lucrurile acestea sunt puse sub semnul întrebării din cauza unora care n-au reușit să înțeleagă care a fost rolul lor într-un minister, nici care a fost (..) Nu sunt chiar cu ochii înlăcrimați, dar e trist să vezi că lucrurile de bună credință pe care le-ai făcut sunt puse sub semnul întrebării de oameni care au fost acolo.
Sunt dezamăgită de faptul că o mulțime de oameni nu au curajul să își asume fapte. Văd acum cum unii bărbați spun acum că nici nu respirau dacă nu le dădea voie Elena Udrea. Le spuneam în 2010 să meargă la DNA dacă cineva evocă numele meu cu privire la o luare de șpagă sau orice altceva (..) Le-am spus să meargă la DNA pentru că nu e adevărat așa ceva.
Cred că mă întorc așa. Dacă în calitate de om politic am făcut multe greșeli, sunt una dintre cei care susțin că trebuie schimbat cadrul legislativ, ca ministru, am fost un ministru bun. Ca politician sunt ca orice politician cu bune și cu rele.
Îmi reproșez multe, dar ce mai contează? Fiecare răspunde pentru ceea ce face. E o situație creată de noul cod penal în care oricine face un denunț, e extrem de bine răsplătit lucrul acesta. Dacă denunțul e dovedit fraudulos beneficiază de măsuri preventive ușoare, atunci oamenii, mai ales cei cu caracterul slab, sunt tentați să facă denunțuri frauduloase.
Așa se finanțează campaniile electorale. De ce vă prefaceți că nu știți? Toată presa se preface că nu știe. Întebați-i și pe domnul Iohannis și pe domnul Ponta. Știam că Dorin Cocoș finanțează campaniile PDL. Nu știam în ce fel și cu ce sume”, a declarat Elena Udrea.
„Mi-era și jenă acolo să le spun oamenilor pentru că făceam parte dintr-un guvern care n-a făcut nimic pentru a îmbunătăți condițiile. Condiții în care stau și polițiștii care lucrează acolo. Eu înțeleg această satisfacție a opiniei publice, da, cei vinovați să plătească, dar plata nu e umilirea în condițiile acelea”, a continuat Udrea, vorbind despre condițiile din arest.
(Sursa: b1.ro)